Donaţie de cărţi pentru liceul românesc „Evrika” din Râbniţa din partea Asociaţiei Investitorilor din România în Republica Moldova
Sursa foto:AIR Vizualizari:

Donaţie de cărţi pentru liceul românesc „Evrika” din Râbniţa din partea Asociaţiei Investitorilor din România în Republica Moldova

Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) a donat alte 1.000 de cărţi elevilor de la Liceul ”Evrika” din oraşul Rîbniţa, în scopul sprijinii elevilor care studiază în limba română în stânga Nistrului.

„Cu suportul membrilor noştri, care au contribuit financiar la realizarea acestui proiect cultural dar şi cu aportul Ambasadei României la Chişinău am reuşit să aducem bucurie în rândurile elevilor acestui liceu. Primirea caldă, vorbele bune, recunoştinţa pe care am simţit-o atât din partea elevilor cât şi a cadrelor didactice ce, cu mândrie, contribuie la păstrarea limbii române şi în oraşul Rîbniţa, sunt dovada vie că proiectul ”AIR de Cultură” va contribui la formarea a mii de personalităţi construite prin dragoste pentru citit şi cunoaştere”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a AIR.

Similare
RECOMANDĂRI