Expoziţia „Monumentele Basarabiei Furate” va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Expoziţia „Monumentele Basarabiei Furate” va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău

Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău invită chişinăuienii şi oaspeţii oraşului la vernisarea expoziţiei „Monumentele Basarabiei Furate”, eveniment ce va avea loc duminică, 1 august 2021, cu începere de la ora 13.00.

Expoziţia va cuprinde 31 de roll-up-uri (standuri) unde sunt redate informaţii şi fotografii din campania de restaurare/restabilire a monumentelor româneşti din R. Moldova între anii 2009-2021. De asemenea, vor fi expuse câteva monumente în miniatură, lucrate în bronz.

Amintim că şi TVR MOLDOVA a lansat anterior campania „Monumentele Basarabiei Furate”, în cadrul căreia a difuzat în fiecare sâmbătă, în Telejurnalul orei 18.00, o serie de reportaje prin care ne-am propus să-i aducem în atenţia telespectatorilor pe cei care au creat viitorul, eroii care au luptat pentru reîntregirea Neamului Românesc. „Monumentele reprezintă nivelul cultural-spiritual la care se ridică un popor într-o perioadă istorică anume, iar mediatizarea acestor acţiuni trebuie să ofere întregului popor român convingerea unităţii naţionale, iar monumentele sunt cea mai buna stavila în calea uitării istoriei.”
Similare
RECOMANDĂRI