Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Festivalul de Teatru „Rampa Nistreană” a ajuns la a 19-a ediţie

Actori tineri sau cu experienţă, piese mai cunoscute şi mai puţin cunoscute. De asta au avut parte spectatorii prezenţi la Festivalul de Teatru „Rampa Nistreană”. Desfăşurat la Soroca, evenimentul a ajuns deja la a 19-a ediţie.

În cadrul Festivalului, publicul a putut admira cinci piese, inclusiv una pentru copii. În premieră pentru public, a fost montat spectacolul „Deşteapta pământului” de Victor-Ion Popa. Piesa, în regia lui Iurie Babii, a fost jucată de actorii de la Teatrul dramatic „Prometeu” de la Palatul de Cultură din Soroca.

Festivalul este şi o rampă de lansare pentru tinerii actori. Teatrul Studio „Debut” de la Colegiul de Arte „N. Botgros”, a venit cu piesa ​„Flori de măr”.

Festivalul de teatru „Rampa Nistreană” este organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului​.
Similare
RECOMANDĂRI