24.01.2022 17:05 Vizualizari: Muzeul Unirii - un patrimoniu valoros În zi de o importanţă majoră, colegii noştri de la Iaşi au fost la Muzeul Unirii şi ne-au făcut o prezentare a acestuia alături de muzeograful Brânduşa Munteanu.
23.01.2022 22:00 Mihaela Chiu: „Mai departe de mine, mai aproape de personaj” Orice pauză este benefică, atunci când lucrurile se transformă în rutină, însă revenirea poate fi dificilă, mai ales pentru cei din domeniul teatrului. După absolvirea academiei de Arte din Chişinău, tânăra actriţă Mihaela Chiu a activat la radio mai mulţi ani, dar dragostea pentru teatru a rămas la fel de puternică, ceea ce a făcut-o să revină pe scenă, în faţa publicului spectator.
23.01.2022 20:30 Ia românească, ambasador de prestigiu. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene găzduieşte expoziţia „MăiestrIA – povestea cusută a iei” a cărei autori sunt şi diplomaţii R. Moldova Povestea cusută a iei româneşti este promovată şi de diplomaţi. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene găzduieşte expoziţia „MăiestrIA – povestea cusută a iei” a cărei autori sunt şi diplomaţii R. Moldova.
22.01.2022 16:20 Valentina Iusuphodjaev, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, despre dezvoltarea cinematografiei în R. Moldova Cu Valentina Iusuphodjaev am vorbit în această dimineaţă despre crearea unei reţele specializate în domeniu cinematografiei, prin intermediul căreia să aibă loc un schimb de idei şi proiecte dintre specialiştii de cinema din diaspora şi instituţiile din Republica Moldova.
22.01.2022 14:20 Paula Erizanu, tânara scriitoare a anului 2021 De Ziua Naţională a Culturii, la Bucureşti, a avut loc Gala Tinerilor Scriitori. În cadrul acesteia, basarabeanca Paula Erizanu a fost distinsă cu premiul „Tânăra scriitoare a anului 2021”, pentru volumul său „Ard pădurile”.
21.01.2022 17:25 Chişinăul s-a îmbogăţit cu încă un teatru. Interviu cu Sergiu Chiriac, tânăr actor şi regizor căruia îi aparţine ideea proiectului Mulţi tineri actori îşi doresc, ca după absolvire, să-şi înfiinţeze propriul teatru. Astfel a făcut şi regizorul Sergiu Chiriac, care, împreună cu câţiva colegi de-ai săi, a lansat un teatru particular.
21.01.2022 13:50 Ziarul „Făclia”, de 68 de ani o punte culturală între profesori şi elevi În contextul Săptămânii Presei Româneşti, continuăm să promovăm jurnalişti şi publicaţii care au influenţat mersul lucrurilor, au creat file de istorie şi au luptat pentru Renaşterea Naţională. Astăzi am discutat despre ziarul ,,Făclia”, care de 68 de ani creează o punte de legătură dintre profesori şi elevi.
21.01.2022 13:20 Cărţi rare la Biblioteca din clădirea Fostului Seminar Teologic Creată în anul 1832, Biblioteca Naţională obţine blocul A al fostului Seminar Teologic din Chişinău, fondat în 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Astăzi acest spaţiu găzduieşte tezaurul scris al ţării, colecţii de carte veche şi rară.
21.01.2022 12:15 Noi proiecte culturale România-Republica Moldova. Primăria Iaşi deschide noi perspective de dezvoltare a relaţiilor culturale cu municipiul Chişinău Primăria Iaşi deschide noi perspective de dezvoltare a relaţiilor culturale cu municipiul Chişinău, oraş înfrăţit. Pentru a fundamenta şi elabora un plan coerent de promovare a culturii în regiunile cu valori şi spirit comun românesc, este în curs de elaborare o strategie de promovare a proiectelor culturale.
20.01.2022 15:15 Claudia Partole lansează romanul „Fraierul” Scriitoarea Claudia Partole pregăteşte lansarea romanului „Fraierul”. Despre ce este noul roman ne-a vorbit scriitoarea în această dimineaţă.
20.01.2022 14:15 Colaborare poetică între Republica Moldova şi România Doi poeţi, Alex Cosmescu din Republica Moldova şi Anastasia Gavrilovici din România, au lansat de curând antologia ,,Cine nu e mângâiat, nu există. O antologie a Generaţiei 2000”.
19.01.2022 22:40 Un nou volum al romanului de succes „Ard Pădurile", de Paula Erizanu Romanul Paulei Erizanu "Ard Pădurile" va avea continuare. Al doilea volum va fi publicat şi în limba engleză urmând să apară în vanzare şi în Marea Britanie, spune cea mai bună tânără scriitoare a anului 2021, titlu care i-a fost conferit la Gala Tinerilor Scriitori români care s-a desfăţurat recent la Bucureşti.
19.01.2022 17:20 Salonul Internaţional de Carte Bookfest revine la Chişinău. USM partenerul evenimentului Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova (USM), Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociaţia Editorilor din România anunţă revenirea Salonului Internaţional de Carte Bookfest la Chişinău.
19.01.2022 15:45 Biblioteca Naţională a Republicii Moldova la 190 de ani de la fondare Biblioteca Naţională a Republicii Moldova împlineşte în acest an 190 de ani de la fondare. Despre seria de evenimente organizate cu această ocazie am discutat cu ELENA PINTILEI, directoarea instituţiei.
18.01.2022 21:40 Câţiva artişti şi prieteni au mers acasă la maestrul Gheorghe Urschi, care astăzi a împlinit 74 de ani Regele Umorului, Gheorghe Urschi, a împlinit astăzi 74 de ani. Câţiva artişti şi prieteni au mers acasă la maestru să-i ureze "La mulţi ani".
18.01.2022 14:53 VIDEO. Actorul Eugen Prisăcaru, din pasiune pentru teatru Lumea teatrului este una extrem de complexă şi plină de provocări pentru actorii care vor să devină vocea societăţii pe arena teatrului. Într-o eră digitală, tânărul actor Eugen PRISĂCARU excelează în teatru după metodele clasice, căpătate de la pedagogii Academiei de muzică, teatru şi arte plastice, pentru care adevărul şi calitatea spectacolelor sunt primordiale.
18.01.2022 14:00 „Nu am, moarte, cu tine nimic”. Astăzi se împlinesc 13 ani de când poetul Grigore Vieru a trecut la cele veşnice Poetul român Grigore Vieru a murit la data de 18 ianuarie 2009, la vârsta de 73 de ani. Astfel, astăzi se împlinesc 13 ani de la trecerea în nefiinţă a poetului, care moare în urma unui accident de maşină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Mihai Eminescu.
17.01.2022 17:45 Formaţia „Bioton” – medicii pasionaţi de muzică Zilnic au grijă de sănătatea noastră, iar în timpul liber se dedică unei alte pasiuni – muzica. Vorbim despre medicii care, din entuziasmul pe care îl au faţă de artă, au format trupa „Bioton”.
17.01.2022 16:45 Actorii Teatrului „Mihai Eminescu”, în turneu la Bucureşti şi Iaşi pentru a celebra un secol de activitate Pe data de 15 ianuarie, echipa Teatrului Naţional ,,Mihai Eminescu” din Chişinău a pornit într-un turneu în România, în cadrul proiectului „Teatrul Românesc la Chişinău, Bucureşti şi Iaşi”, lansat pentru celebrarea unui secol de activitate.
17.01.2022 14:20 Moldo Crescendo, în susţinerea şcolilor de muzică din localităţile rurale Moldo Crescendo este un proiect ce s-a născut din dragoste pentru muzica clasică şi din dorinţa de a o face prezentă în rutina zilnică a oamenilor, deseori mult prea grăbiţi pentru a-i oferit timp. Comunitatea creşte în fiecare an, iar donaţiile permit fondatorului să facă lucruri frumoase. Spre exemplu, la acest început de an, două piane digitale au fost donate şcolilor din localităţile Măgdăceşti şi Făleşti din Republica Moldova. Despre această campanie am discutat cu Marcel Lazăr, fondator Moldo Crescendo.
16.01.2022 20:30 Malanka Fest, festivalul tradiţiilor româneşti la Cernăuţi Festivalul Malanka Fest continuă să adune laoltală zeci de colective artistice româneşti. Străzile oraşul Cernăuţi s-au umplut de culoare, veselie şi muzică, iar fiecare ansablu a prezentat programe cu obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă, moştenite din strămoşi. Evenimentul se transformă în fiecare an într-un adevărat carnaval unde vin oameni din ţări precum România Polonia sau Italia.
16.01.2022 15:30 O basarabeancă a fost desemnată „Tânăra Scriitoare a anului 2021”, la Bucureşti Paula Erizanu a fost desemnată „Tânăra Scriitoare al anului 2021”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, organizat la Bucureşti, relatează Ziarul de Gardă.
15.01.2022 21:00 Ambasada României şi ICR „Mihai Eminescu" au organizat la Chişinău un şir de evenimente culturale cu genericul „Al meu nume o să-l poarte .." Astăzi, la Chişinău, au fost recitate poeziile lui Mihai Eminescu şi au răsunat melodii puse pe notele marelui poet naţional. Ambasada României în Republica Moldova şi Institutul Cultural Român " Mihai Eminescu" au organizat un şir de evenimente culturale cu genericul "Al meu nume o să-l poarte .."
14.01.2022 17:00 FOTO. Picturi în acuarelă ale prinţului Charles cu peisaje din România au fost expuse la Londra Dintre toate pasiunile prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, pictura în acuarelă este una dintre cele mai vechi. Fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a expune în prezent la Londra 79 dintre picturile sale, inclusiv peisaje din România, în decorul delicat al unei capele renovate ce datează din secolul al XIX-lea, informează AFP, citat de Agerpres.
14.01.2022 15:15 Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a lansat „Calendarul Naţional 2022” Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a lansat „Calendarul Naţional 2022”. Evenimentul a avut loc în cadrul suitei de manifestări cultural-artistice dedicate Zilei Naţionale a Culturii în Republica Moldova, marcată anual la 15 ianuarie, transmite IPN.
13.01.2022 14:45 O serie de evenimente culturale vor fi organizate de Ziua Culturii şi a naşterii poetului Mihai Eminescu Cu prilejul împlinirii a 172 de ani de la naşterea Poetului Naţional Mihai Eminescu şi al marcării Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, Ambasada României în R. Moldova şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău vor organiza o serie de evenimente culturale.
12.01.2022 17:30 Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în România pentru a celebra un secol de activitate Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va efectua un turneu în România. Turneul va avea loc în perioada 15-27 ianuarie 2022, ca parte a proiectului „Teatru Românesc la Chişinău, Bucureşti şi Iaşi”, lansat pentru celebrarea unui secol de activitate a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi în memoria marelui om de cultură Ion Caramitru.
12.01.2022 08:15 Concurs de creaţie pentru copiii din România şi R. Moldova dedicat poetului Mihai Eminescu Copiii din România, Republica Moldova şi diaspora sunt invitaţi să participe la concursul de creaţie „Mihai Eminescu şi rugăciunea în spiritualitatea poporului român de pretutindeni”, organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.
11.01.2022 17:45 Actorii Teatrului „Mihai Eminescu”, în turneu la Bucureşti şi Iaşi Actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău vor merge într-un turneu la Bucureşti şi Iaşi, în perioada 15-27 ianuarie. Turneul este parte a proiectului „Teatru Românesc la Chişinău, Bucureşti şi Iaşi”, lansat pentru celebrarea unui secol de activitate a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi în memoria omului de cultură, Ion Caramitru.
10.01.2022 09:45 „Hamlet în sos picant” vine de la Chişinău la Bucureşti Şi la acest început de an, Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău va fi prezent pe scena Naţionalului din Bucureşti cu un spectacol recent din repertoriul curent, dublu premiat la Gala UNITEM, o poveste împănată cu picanterii, susţinută de o distribuţie de zile mari.
10.01.2022 08:15 Gala de decernare a Globurilor de Aur. Lista premiilor Cea de-a 79-a ediţie a galei de Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA) la Los Angeles, şi-a decernat premiile duminică seară.
08.01.2022 16:40 Spectacol al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, prezentat pe scena din Bucureşti Spectacolul „Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj, regia Alexandru Cozut, producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, va fi prezentat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la sala Studio, pe 16 ianuarie, de la ora 19:00.
05.01.2022 09:45 Mai multe manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă se vor desfăşura în Chişinău, în perioada 5 - 15 ianuarie Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada 5 ianuarie - 15 ianuarie 2022, în Chişinău va continua desfăşurarea activităţilor cultural - artistice, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
04.01.2022 21:40 În Chişinău, sărbătorile de iarnă vor fi reluate în câteva zile În Chişinău, sărbătorile de iarnă vor fi reluate în câteva zile. În 7 ianuarie, pe scena Târgului de Crăciun organizat de Guvern va avea loc un concert cu participarea Ansamblului Etnofolcloric Plăieşii, Crenguţa de iederă, Via Dacă. Vor evolua şi colective artistice din mai multe raioane ale Republicii Moldova.
03.01.2022 14:15 Ingrid Boengiu este a şaptea „Vedetă populară” a României În urmă cu un an, a avut de făcut o alegere foarte dificilă, între Conservatorul din Viena şi muzica noastră populară. Poate contrar aşteptărilor multora, folclorul a ieşit câştigător, astfel că tânăra gorjeancă de numai 17 ani a hotărât, anul acesta, să îşi confirme decizia, participând la „Vedeta populară”.
02.01.2022 15:30 Actorul Ion Grosu şi momentul care l-a adus pe scenă Tinerii actori ai Teatrului Satiricus „I.L. Caragiale” au mare noroc să înveţe de la colegii care au trecut prin cele mai dificile perioade ale instituţiei. Actorul Ion Grosu este angajat din anul 1994 şi se poate lăuda cu un număr mare de roluri care i-au adus şi Titlul de artist emerit.
02.01.2022 14:15 Opera Naţională din Bucureşti, la 100 de ani Pe 8 decembrie 1921 s-a ridicat cortina pentru prima reprezentaţie a Operei Naţionale Bucureşti. Premiera „Lohengrin” de Richard Wagner a avut loc sub bagheta lui George Enescu. La 100 de ani de la eveniment, în 2021, Opera Naţională Bucureşti şi-a invitat publicul la acelaşi spectacol.
01.01.2022 12:40 Cum reuşeşte să dea viaţă unor caractere complicate în scenă tânăra actriţă Cristina Trîmbaci Pe lângă frumuseţe şi talent, o calitate importantă pentru un actor este străduinţa în procesul de creaţie. Tânăra actriţă Cristina Trîmbaci le îmbină perfect pe toate, fiind apreciată datorită rolurilor jucate pe scena teatrului „Geneza Art” din Chişinău. De curând, a devenit pedagog de arta vorbirii în cadrul atelierului actriţei Dana Ciobanu. Cum reuşeşte să dea viaţă unor caractere complicate, dar şi ce înseamnă pentru ea puterea cuvântului în scenă aflăm din cadrul unui interviul realizat de către echipa TVR MOLDOVA.
31.12.2021 17:50 Tradiţii şi obiceiuri de iarnă cu Ansamblul „Muguraşii” În seara dintre ani, cetele de colindători umblă din casă în casă şi dansează ,,Jocul Caprei”, ,,Căluţul” şi ,,Jocul babelor”, pentru a alunga tot răul şi a atrage bunăstarea şi belşugul.
31.12.2021 11:00 VIDEO. Mila Cuptor a lansat prima sa carte, intitulată „1 + 1000” Mila Cuptor ne impresionează prin multitudinea de performanţe pe care le realizează în diferite domenii, iar de curând a lansat şi prima sa carte, intitulată ,,1 + 1000”.
29.12.2021 07:45 Anul 2022, a fost declarat „Anul cultural Eugen Doga” în municipiul Chişinău Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a votat marţi, 28 decembrie, o decizie privind declararea anului 2022 - Anul cultural Eugen Doga, în scopul promovării şi valorificării operei şi personalităţii compozitorului. Proiectul a fost aprobat cu 34 de voturi ale reprezentanţilor tuturor fracţiunilor din CMC.
28.12.2021 08:00 Mai multe acţiuni şi manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă vor avea loc, în această săptămână, în Chişinău Pe parcursul săptămânii curente, în Chişinău va continua desfăşurarea activităţilor cultural-artistice, cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2021-2022. Evenimentele au ca scop promovarea valorilor şi tradiţiilor naţionale, în contextul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, anunţă autorităţile municipale.
27.12.2021 20:40 Celebrul solist de muzică folk, Victor Socaciu, s-a stins din viaţă Celebrul solist de muzică folk, Victor Socaciu, a murit la 68 de ani, în urma unor probleme mai vechi de sănătate. Decesul a fost anunţat pe reţelele sociale de familia artistului român.
27.12.2021 15:48 De la comedie, la dramă, de la dramă - la melodramă. Măiestria actorului Iurie Gologan e apreciată de publicul spectator Pentru actori este un mare avantaj să poată excela în mai multe genuri teatrale. De la comedie, la dramă, de la dramă - la melodramă, actorul Iurie Gologan a reuşit să se facă remarcat cu desăvârşire. Numele său este un punct de referinţă în lumea teatrului din Republica Moldova, măiestria lui fiind apreciată de publicul spectator.
27.12.2021 14:55 S-a stins din viaţă interpretul Victor Socaciu Victor Socaciu a plecat la cele veşnice astăzi, 27 decembrie.
26.12.2021 22:30 Află povestea de viaţă a actorului Silviu Boinceanu şi începuturile sale în lumea teatrului Când eşti apreciat de personalităţi însemnate încă la început de cale, cu siguranţă îţi cresc aripi şi prinzi la mai mult curaj. Încă de pe băncile academiei, actorul Silviu Boinceanu a avut marea ocazia să fie invitat de către regizorul Petru Vutcărău în rolul principal din spectacolul „Oscar şi tanti Roz”. Băieţelul de zece ani, pe care l-a interpretat, i-a deschis uşile spre lumea mare a teatrului.
25.12.2021 09:50 „Capra”, „Căluţii”, „Pluguşorul” şi alte tradiţii şi obiceiuri de iarnă cu Ansamblul etnofolcloric „Opincuţa” de la liceul „Ion Creangă” din Chişinău Cu drag de tradiţii, Ansamblul etnofolcloric „Opincuţa” de la liceul „Ion Creangă” din Chişinău promovează datina străbună. Spectacolele teatralizate „Capra”, „Căluţii” şi „Pluguşorul” sunt doar câteva dintre reprezentaţiile prezentate de elevi.
23.12.2021 21:00 Magia sărbătorilor de iarnă, mai aproape: Două concerte de excepţie au avut loc la Chişinău, unul - organizat de Institutul Cultural Român şi altul - de Mitropolia Basarabiei Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la Chişinău au avut loc aseară două concerte de excepţie: unul a fost organizat de Institutul Cultural Român împreună cu autorităţile locale la Sala cu Orgă şi altul - de Mitropolia Basarabiei la Teatrul Naţional Satiricus.
23.12.2021 14:28 Olga Anghelici, actriţa care excelează pe fiecare scenă Dacă pentru actori rolul la care aspiră este Hamlet, atunci Ofelia ar fi pentru actriţe. Tânăra Olga Anghelici a reuşit să atingă acest ideal - care este doar aparent. Dramaturgia e o lume imensă, iar actriţa a gustat din cele mai puternice, dar şi mai sensibile personaje
22.12.2021 17:45 Interpretul Ricu Vodă pregăteşte un concert de zile mari Pentru interpretul Ricu Vodă este o iarnă specială, în care împlineşte o aniversare frumoasă - 60 de ani. Cu această ocazie, artistul pregăteşte şi un concert de zile mari pe data de 26 decembrie.