Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Hai la teatru! Ce spectacole putem vedea săptămâna viitoare la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
„Copiii Foametei. Mărturii”, „Cine l-a trezit pe Yorick?”, „Dosarele Siberiei”, sunt câteva din spectacolele pe care le-au pregătit pentru săptămâna viitoare actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” pentru iubitorii de teatru.. Vă prezentăm întregul repertoriu de săptămâna viitoare.
10.03.2020 Sala Studio ora 18:30
„Copiii Foametei. Mărturii.” de Alexei Vakulovski
Spectacol bazat pe mărturiile supravieţuitorilor foametei din 1946-1947
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.
„Luminiţa Ţâcu împreună cu toată echipa a reuşit să desăvârşească frumuseţea – e vorba despre fiecare dintre noi, despre fiecare bunic, străbunic care a trecut prin foamete. Am văzut interviurile actorilor de la conferinţa de presă, ei nu joacă doar un text, ei îşi spun istoria lor, direct legată de rude, de moartea trimisă prin înfometare în Moldova. Poate că nu ar trebui să spun asta, dar Luminiţa Ţâcu mi-a zis că de multe ori nu reuşeau să facă repetiţii pentru că actorilor le venea să plângă când trebuiau să spună textul. Nu e vorba doar de istorie, ci de viaţă şi moarte. De viaţa şi moartea noastră.”
11.03.2020 Sala Mare ora 18:00
„Cine l-a trezit pe Yorick?” după William Shakespeare
Durata spectacolului: 2h 40min / Pauză: Da
Marele maestru în montări Shakespeare, regizorul Alexandru Vasilachi (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Amorul dănţuie şi feste joacă, Bocitoarele vesele) continuă să surprindă, ieşind la rampă cu Cine l-a trezit pe Yorick?, spectacol-cupeu inspirat din cele mai gustate istorii izvodite de geniul divinului brit. Viaţa noastră e din Plămada viselor făcută, şi Actorii în visare sunt neîntrecuţi: moto-uri ce conferă reprezentaţiei un ritm special; gagurile, surprizele, glumele se ţin lanţ, captivând simţurile şi imaginaţia; pluralitatea din care e alcătuit spectacolul dă posibilitate minunaţilor actori din trupa de elită a Naţionalului chişinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Victor Nofit, Anatol Durbală, Ion Mocanu, Ana Bunescu, Dan Melnic, Doriana Zubcu-Marginean, Iurie Focşa, Draga-Dumitriţa Drumi, Ana Tkacenko, Doina Severin, Lilia Bejan -să-şi reveleze întreaga măsură a organicităţii creatoare, plăcerea ludică, dar şi neliniştea căutării tonalităţii perfecte: nu e simplu să-ţi dai foc pe dinăuntru în secvenţe laconice de text. E Hamlet, dar şi Romeo şi Julieta, şi prea-tristul rege Lear, şi Richard al III-lea … Scenariul exuberant,melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, reflectă concepte grave precum responsabilitatea şi dorinţa de mărire, fiinţă şi nefiinţă, durerea existenţei sub aprige vremi, moartea, conştiinţa, speranţa, dar mai presus de toate -Iubirea. Pornind de la motive arhetipale - Viaţa ca vis şi Viaţa ca teatru, frecvente la Shakespeare (şi la Eminescu), Cine l-a trezit pe Yorick? e dinadins conceput ca un miraculos cadou de Crăciun; se deschide tuturor, şăgalnic, precum Amorul dănţuieşi feste joacă, jucat de un deceniu cu casa închisă.
12.03.2020 Sala Mare ora 18:00
„Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau
Durata: 1h 50min / Pauză: Da
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.
Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului chişinăuian, metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie şi forţă imaginativă.
“Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposeşte pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm premiera din 16 şi 17 aprilie. Să ne copleşească iureşul de muzică, situaţii haioase şi quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul! Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi.
13.03.2020 ora 18:00 Sala mare
„Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy
Durata: 1h 45min / Pauză: Nu
Genul: Tragicomedie
… În fiecare joi, Zsuzsa, gospodina cea bună la suflet (Angela Ciobanu) adună la o masă ticluită cu rost un stol de babete şi moşneguţi cheflii, fiecare cu propriile hachiţe şi tabieturi. Cântă, beau, se răsfaţă, iubesc cu disperare viaţa, chiar dacă pe lume sunt ”mese multe şi oameni puţini” Agapa lor festivă e piedestalul pe care îşi aburcă aducerile aminte, spaima de singurătate, setea de a fi împreună. Veaceslav Sambriş aplică în scena Teatrului Naţional reţeta perfectă pentru comedie: răsturnări de situaţii, apariţii surprinzătoare, replici picante, o panoplie de caractere şi temperamente… Ah da, mai e Televizorul, personaj enigmatic, singurul prieten de viaţă al compatrioţilor noştri de-o anumită etate, cel mai devotat , chiar mai mult decât rudă de sânge…
Un spectacol efervescent şi relaxant pică bine la început de an şi de deceniu, să ne prindem şi noi lăturaşi la sărbătoarea celor fără de vârstă ; dacă nu ştii încotro mergi, aminteşte-ţi de unde vii…
14.03.2020 ora 18:00 Sala Mare
„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian
Durata spectacolului: 2h 40min / Pauză: Da
Într-un orăşel şters, de provincie, Profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. In aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.
15.03.2020 ora 18:00 Sala Mare
„Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă
Durata: 2h 15 min / Pauză: Da
Genul: Dramă
„DOSARELE SIBERIEI” - CIFRELE AU SUFLET
Ideea spectacolului o port de mult timp în minte şi în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutaţi, masacraţi şi exterminaţi de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă şi prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit şi am lucrat mai bine de zece ani, profitând de şansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Naţional Radiofonic de la Bucureşti, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
După şocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljeniţân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaţionalilor noştri trecuţi prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă şi diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei şi tinereţii. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri şi comsomoliştii ce recitam voioşi ode lui Lenin şi Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, îşi plângeau în taină părinţii, surorile şi fraţii, bunicii, prietenii, ucişi de sistemul odios şi pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconştienţă înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută şi neîmpărtăşită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor şi terorii, şi în ’41, şi în ’49, şi în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind şi urlând de disperare, de copii plângând ţinându-se de părinţii şi bunicii lor înnebuniţi de frică şi neputinţă, mânaţi cu toţii în Siberia. Şocul emoţional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvăşitor, însoţit de un sentiment de vină pentru inconştienţa noastră, pentru că nu am ştiut şi am fost atât de indiferenţi faţă de oamenii îndureraţi de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supravieţuitorii au putut, în sfârşit, să spargă gheaţa tăcerii şi să povestească experienţele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol şi o mare confuzie - nu s-a produs o asumare şi o conştientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de duşmani ai poporului este zguduitoare, cât cântăreşte suferinţa celor 11 899 de copii deportaţi numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate şi ele în acelaşi an? Spectacolul este despre această imensă suferinţă umană, dar şi despre puterea de luptă şi de rezistenţă în faţa răului care părea fără capăt. Spectacolul este şi despre cei care au încercat să lupte şi să-şi apere familia, să-şi apere modul de viaţă pe care l-au avut şi l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul şi mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole şi filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunţ la unele idei pe care le-aş fi vizualizat scenic, dacă m-aş fi oprit la soarta unei singure familii. Totuşi, de această dată am optat în favoarea cantităţii materialului documentar şi a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 şi Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizaţia de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptăţii”.
Foarte puţini din cei care au trecut prin suferinţele şi teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulţi au plecat în lumea celor drepţi. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi şi, mai ales, copiii şi nepoţii noştri. Avem nevoie pentru a înţelege şi conştientiza că ura, violenţa şi teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiţi.
Spectacolul durează 2 ore 15 min, vi se pare mult pentru ceea ce au pătimit? Vă aşteptăm la teatru, fiecare spectator este o inimă şi o conştiinţă aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite în ţinuturile îndepărtate ale Siberiei şi Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic.
„Copiii Foametei. Mărturii.” de Alexei Vakulovski
Spectacol bazat pe mărturiile supravieţuitorilor foametei din 1946-1947
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.
„Luminiţa Ţâcu împreună cu toată echipa a reuşit să desăvârşească frumuseţea – e vorba despre fiecare dintre noi, despre fiecare bunic, străbunic care a trecut prin foamete. Am văzut interviurile actorilor de la conferinţa de presă, ei nu joacă doar un text, ei îşi spun istoria lor, direct legată de rude, de moartea trimisă prin înfometare în Moldova. Poate că nu ar trebui să spun asta, dar Luminiţa Ţâcu mi-a zis că de multe ori nu reuşeau să facă repetiţii pentru că actorilor le venea să plângă când trebuiau să spună textul. Nu e vorba doar de istorie, ci de viaţă şi moarte. De viaţa şi moartea noastră.”
11.03.2020 Sala Mare ora 18:00
„Cine l-a trezit pe Yorick?” după William Shakespeare
Durata spectacolului: 2h 40min / Pauză: Da
Marele maestru în montări Shakespeare, regizorul Alexandru Vasilachi (Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Amorul dănţuie şi feste joacă, Bocitoarele vesele) continuă să surprindă, ieşind la rampă cu Cine l-a trezit pe Yorick?, spectacol-cupeu inspirat din cele mai gustate istorii izvodite de geniul divinului brit. Viaţa noastră e din Plămada viselor făcută, şi Actorii în visare sunt neîntrecuţi: moto-uri ce conferă reprezentaţiei un ritm special; gagurile, surprizele, glumele se ţin lanţ, captivând simţurile şi imaginaţia; pluralitatea din care e alcătuit spectacolul dă posibilitate minunaţilor actori din trupa de elită a Naţionalului chişinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Victor Nofit, Anatol Durbală, Ion Mocanu, Ana Bunescu, Dan Melnic, Doriana Zubcu-Marginean, Iurie Focşa, Draga-Dumitriţa Drumi, Ana Tkacenko, Doina Severin, Lilia Bejan -să-şi reveleze întreaga măsură a organicităţii creatoare, plăcerea ludică, dar şi neliniştea căutării tonalităţii perfecte: nu e simplu să-ţi dai foc pe dinăuntru în secvenţe laconice de text. E Hamlet, dar şi Romeo şi Julieta, şi prea-tristul rege Lear, şi Richard al III-lea … Scenariul exuberant,melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, reflectă concepte grave precum responsabilitatea şi dorinţa de mărire, fiinţă şi nefiinţă, durerea existenţei sub aprige vremi, moartea, conştiinţa, speranţa, dar mai presus de toate -Iubirea. Pornind de la motive arhetipale - Viaţa ca vis şi Viaţa ca teatru, frecvente la Shakespeare (şi la Eminescu), Cine l-a trezit pe Yorick? e dinadins conceput ca un miraculos cadou de Crăciun; se deschide tuturor, şăgalnic, precum Amorul dănţuieşi feste joacă, jucat de un deceniu cu casa închisă.
12.03.2020 Sala Mare ora 18:00
„Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau
Durata: 1h 50min / Pauză: Da
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani.
Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului chişinăuian, metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie şi forţă imaginativă.
“Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposeşte pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm premiera din 16 şi 17 aprilie. Să ne copleşească iureşul de muzică, situaţii haioase şi quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul! Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi.
13.03.2020 ora 18:00 Sala mare
„Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy
Durata: 1h 45min / Pauză: Nu
Genul: Tragicomedie
… În fiecare joi, Zsuzsa, gospodina cea bună la suflet (Angela Ciobanu) adună la o masă ticluită cu rost un stol de babete şi moşneguţi cheflii, fiecare cu propriile hachiţe şi tabieturi. Cântă, beau, se răsfaţă, iubesc cu disperare viaţa, chiar dacă pe lume sunt ”mese multe şi oameni puţini” Agapa lor festivă e piedestalul pe care îşi aburcă aducerile aminte, spaima de singurătate, setea de a fi împreună. Veaceslav Sambriş aplică în scena Teatrului Naţional reţeta perfectă pentru comedie: răsturnări de situaţii, apariţii surprinzătoare, replici picante, o panoplie de caractere şi temperamente… Ah da, mai e Televizorul, personaj enigmatic, singurul prieten de viaţă al compatrioţilor noştri de-o anumită etate, cel mai devotat , chiar mai mult decât rudă de sânge…
Un spectacol efervescent şi relaxant pică bine la început de an şi de deceniu, să ne prindem şi noi lăturaşi la sărbătoarea celor fără de vârstă ; dacă nu ştii încotro mergi, aminteşte-ţi de unde vii…
14.03.2020 ora 18:00 Sala Mare
„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian
Durata spectacolului: 2h 40min / Pauză: Da
Într-un orăşel şters, de provincie, Profesorul Miroiu îşi împarte viaţa între cărţi şi stele. In aşteptarea unei rarităţi editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocneşte, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.
15.03.2020 ora 18:00 Sala Mare
„Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă
Durata: 2h 15 min / Pauză: Da
Genul: Dramă
„DOSARELE SIBERIEI” - CIFRELE AU SUFLET
Ideea spectacolului o port de mult timp în minte şi în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutaţi, masacraţi şi exterminaţi de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă şi prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit şi am lucrat mai bine de zece ani, profitând de şansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Naţional Radiofonic de la Bucureşti, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
După şocul produs de lectura Arhipelagul-ului GULAG de Aleksandr Soljeniţân, am citit alte materiale, în special memorii ale conaţionalilor noştri trecuţi prin malaxorul represiunilor staliniste, descoperind treptat o realitate ascunsă, paralelă şi diferită de cea trăită de mine în perioada copilăriei şi tinereţii. Am descoperit îngrozit că alături de noi, pionieri şi comsomoliştii ce recitam voioşi ode lui Lenin şi Partidului, trăiau oameni care sufereau în tăcere, îşi plângeau în taină părinţii, surorile şi fraţii, bunicii, prietenii, ucişi de sistemul odios şi pervers, creat de cei pe care noi îi glorificam cu atâta inconştienţă înflăcăr Nu bănuiam că, în multe case, consătenii mei se măcinau, se stingeau lent de durere mută şi neîmpărtăşită. La fel cum nu mi-am putut închipui că Sângereiul meu drag, loc al bucuriei, a putut fi un loc al vaietelor şi terorii, şi în ’41, şi în ’49, şi în ’51, mi se ridică părul în cap când îmi imaginez cum drumurile satului s-au umplut de femei bocind şi urlând de disperare, de copii plângând ţinându-se de părinţii şi bunicii lor înnebuniţi de frică şi neputinţă, mânaţi cu toţii în Siberia. Şocul emoţional produs de lectura amintirilor martorilor oculari ai acelor timpuri, a fost răvăşitor, însoţit de un sentiment de vină pentru inconştienţa noastră, pentru că nu am ştiut şi am fost atât de indiferenţi faţă de oamenii îndureraţi de lângă noi. Este adevărat că atunci această temă era tabu. Au trecut aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost desecretizate, supravieţuitorii au putut, în sfârşit, să spargă gheaţa tăcerii şi să povestească experienţele traumatizante, istoricii au publicat studii, dar la nivelul mentalului colectiv rămâne un mare gol şi o mare confuzie - nu s-a produs o asumare şi o conştientizare a crimelor orchestrate de regimul comunist, aşa cum s-a întâmplat cu cele ale fascismului.
Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de duşmani ai poporului este zguduitoare, cât cântăreşte suferinţa celor 11 899 de copii deportaţi numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate şi ele în acelaşi an? Spectacolul este despre această imensă suferinţă umană, dar şi despre puterea de luptă şi de rezistenţă în faţa răului care părea fără capăt. Spectacolul este şi despre cei care au încercat să lupte şi să-şi apere familia, să-şi apere modul de viaţă pe care l-au avut şi l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul şi mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole şi filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunţ la unele idei pe care le-aş fi vizualizat scenic, dacă m-aş fi oprit la soarta unei singure familii. Totuşi, de această dată am optat în favoarea cantităţii materialului documentar şi a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 şi Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizaţia de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptăţii”.
Foarte puţini din cei care au trecut prin suferinţele şi teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulţi au plecat în lumea celor drepţi. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi şi, mai ales, copiii şi nepoţii noştri. Avem nevoie pentru a înţelege şi conştientiza că ura, violenţa şi teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiţi.
Spectacolul durează 2 ore 15 min, vi se pare mult pentru ceea ce au pătimit? Vă aşteptăm la teatru, fiecare spectator este o inimă şi o conştiinţă aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite în ţinuturile îndepărtate ale Siberiei şi Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic.
