Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Iubitorii portului popular din nordul R. Moldova s-au reunit la Donduşeni pentru a sărbători IA

Iubitorii portului popular din nordul Republicii Moldova s-au reunit la Donduşeni pentru a sărbători IA. Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei a organizat prima ediţie a festivalului "Ia românească în fiecare casă" la Biserica "Acoperământul Maicii Domnului” din oraş. La festival au fost deschise ateliere şi expoziţii de pictură consacrate iei româneşti.

Participanţii la festival au aflat istoria iei româneşti de la etnograful român Angela Olaru, care a îndrăgit extrem de mult portul tradiţional specific zonei Basarabiei.  

ANGELA OLARU, etnograf, România: „Ziua aceasta minunată închinată sărbătorii Iei, o piesă de port, care de fapt înseamnă certificatul nostru de identitate al românilor. Am găsit costume populare întregi, însemnând ie, catrinţă şi şitoare de o autenticitate care mi-a mers de-a dreptul la suflet”. 

Elevii de la şcoala de Artă "Mihai Bătrânu" din Donduşeni au organizat un master clas de confecţionare a costumului tradiţional.

TATIANA LOCOVEŢCHI, profesor, Şcoala de Artă Mihai Bătrânu, Donduşeni: „Master clasul presupune elementele iei, începând cu partea frontală, decorul părţii frontale, mâneca, partea de jos, fusta. Noi ne-am propus ca fiecare element să fie decorat aparte”.

Festivalul „Ia românească în fiecare casă" a fost organizat de Mitropolia Basarabiei în colaborare cu Consulatul României la Bălţi.

PS ANTONIE, Episcop de Bălţi al Mitropoliei Basarabiei: „Ia face parte din vestimentaţia românului, este specifică neamului nostru şi prin promovarea Iei în spaţiul basarabean noi ne-am dorit să ajutăm pe confraţii noştri să  descopere identitatea lor românească”.

Excelenţa Sa Petrişor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi: „Ce are mai sfânt o naţiune? Are credinţa, are istoria şi limba. Toate lucrurile acestea au dus la dăinuirea naţiunii noastre peste veacuri. Ia românească a fost întotdeauna alături de naţiunea noastră şi s-a dezvoltat împreună cu noi”.

Organizatorii au hotărât să organizeze festivalul în fiecare an.

ROMAN BOTEZATU, paroh, Biserica "Acoperământul Maicii Domnului", Donduşeni: „Dorim să promovam Ia românească, dorim ca fiecare să înţeleagă că prin Ia românească fiecare din noi îmbrăcăm cea mai sfântă haină a neamului nostru”.

La finalul sărăbătorii, toţi participanţii au primit diplome de gratitudine.
Similare
RECOMANDĂRI