Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„Mâncare pentru monştri”, la Teatrul „Geneza Art”

O nouă piesă montată la Teatrul „Geneza Art”, regizată de Daniela Burlaca, a creat furori în rândul spectatorilor, dar totodată, i-a predispus la meditaţie. „Mâncare pentru monştri”, un spectacol despre fiecare, despre puterea, voinţa şi slăbiciunea din noi, despre limite şi despre pactul pe care fiecare îl semnează cu destinul.

Unsprezece actori vorbesc spectatorului nu doar prin text, ci şi prin trăire şi emoţie. Importanţa alegerii în situaţii limită , corectitudinea fiecăruia dintre noi în clipa când ni se oferă o şansă ca dorinţele să devină realitate şi senzaţia de după încheierea unui pact cu Dumnezeu sau cu Diavolul. Este mesajul transmis de această piesă, care se joacă într-o încordare continuă, până la deznodamântul final.

După 10 ani de activitate şi nenumărate spectacole sold out în Republica Moldova, la sfârşitul lunii octombrie, Teatrul „Geneza Art”, o instituţie de cultură de top din Republica Moldova, merge în premieră la Bucureşti cu patru istorii exteriorizate în spectacole autentice.

De pe 29 până pe 31 octombrie şi 1 noiembrie, pe scena sălii Cinema Pro, echipa Teatrului „Geneza Art” va prezenta patru spectacole regizate de Daniela Burlaca: „Cutia Neagră” după scenariul semnat de Philippe Bologna şi Paolo Costella, „Invitaţia la Vals” după romanul lui Mihail Drumeş, „Dorian Gray” al controversatului Oscar Wilde şi baroca „Madame Bovary” creată de Gustave Flaubert.
Similare
RECOMANDĂRI