Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Masster class de confecţionare a unui costum tradiţional japonez, la Chişinău

În Japonia, o investiţie într-un kimono este considerată mai bună decât o investiţie într-o maşină sau casă. Ambasada Japoniei la Chişinău a organizat ziua Culturii Japoneze, pentru a arătă măiestria confecţionării unui costum tradiţional, care poate valora şi zeci mii de dolari.

Pentru master class-ul organizat la Chişinău, ambasada Japoniei a adus un kimono extrem de valoros de la Milano. Costumul este făcut manual, din cele mai fine ţesături de mătase. Ornamentele au fost cusute cu fire din  aur şi argint. Pentru a îmbrăca toate elementele kimono-ului, femeile au nevoie de cel puţin jumătate de oră.

La majorat, domnişoarelor din Japonia li se dăruieşte un kimono, care este considerat cel mai rafinat costum tradiţional din lume. Kimono-ul este format din multiple piese de material, sub literei T. Acestea se înfăşoară în jurul trupului având tot timpul partea stângă peste partea dreaptă. Excepţie fac ţinutele de înmormântare.

Şi asta pentru că în Japonia, gâtul şi încheieturile mâinii sunt considerate cele mai atrăgătoare părţi ale corpului feminin. Tradiţional, kimono-ul este îmbrăcat în aşa fel încât gulerul să nu să se atingă deloc de gât. La evenimentul organizat de ambasada Japoniei la Chişinău, sala a fost arhiplină.

Costumul tradiţional în Japonia este purtat mai des de femei şi doar la evenimente oficiale, cum ar fi nunţi, ceremonii festive sau de Anul Nou. 

Excelenţa Sa MASANOBU YOSHII, ambasadorul Japoniei în Republica Moldov: „Dimensiunea kimono-ului este foarte mare şi se foloseşte foarte mult material, de aceea kimono-urile sunt foarte preţioase."  

Tradiţional, kimono-ul în culori aprinse este purtat de tinere, iar aceste culori devin tot mai atenuate pe măsură ce o femeie îmbătrâneşte. Preţul unui costum kimono uneori ajunge şi la 20 de mii de dolari, chiar şi o curea, făcută într-un sigur exemplar, poate costa la fel de mult ca şi întregul kimono.
 
Similare
RECOMANDĂRI