Muzeul Municipiului Bucureşti lansează "Cinema Museion", cu acces gratuit online la documentarele cu imagini vechi
Vizualizari:

Muzeul Municipiului Bucureşti lansează "Cinema Museion", cu acces gratuit online la documentarele cu imagini vechi

Muzeul Municipiului Bucureşti a lansat, miercuri, "Cinema Museion", o secţiune pe site-ul instituţiei cu acces gratuit la filme documentare cu imagini vechi, care aduc un plus de informaţii faţă de cele oferite prin expoziţiile permanente şi tematice, temporar închise până la ridicarea stării de urgenţă, scrie Agerpres.

"Toate cele 15 pagini de Facebook ale MMB s-au transformat în reale reviste culturale destinate publicului larg, dar pe profilul unităţii muzeale la care se referă: arheologie, antropologie, istorie urbană, istoria artei. Echipa muzeului s-a mobilizat şi a mai fost găsită o idee pentru împărtăşirea unor informaţii utile tuturor", se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţia muzeală.

În prezent, sunt opt astfel de filme de arhivă în noua secţiune şi vor mai fi introduse şi altele.

Filmele documentare din arhiva MMB pot fi vizualizate accesând: http://muzeulbucurestiului.ro/cinema-museion.html.
Similare
RECOMANDĂRI