Muzeul Naţional de Artă al Moldovei – gazda expoziţiei „Uroborus”, de Ştefan Câlţia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei – gazda expoziţiei „Uroborus”, de Ştefan Câlţia

Ieri, 1 noiembrie, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei (MNAM) a avut loc vernisarea expoziţiei personale a lui Ştefan Câlţia „Uroborus”. Proiectul este organizat de MNAM, Galeria Posibilă şi Fundaţia Ştefan Câlţia, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional România.

Pornind de la o serie de desene făcute de artist la finalul anilor ‘80, expoziţia „Uroborus” invită publicul într-o călătorie în patru capitole.

Uroborus, şarpele care îşi mănâncă propria coadă, este unul din cele mai vechi simboluri. În timp, s-au desprins două moduri principale de a-l interpreta: unul esoteric, psihologic, care urmăreşte ciclicitatea emoţiilor, stărilor şi a valorilor umane şi altul fizic, logic, o descriere fantastic-anatomică a animalului care nu are nevoie de nimic în afară de propriul corp pentru a exista într-un cerc perfect. În acest context, expoziţia devine o călătorie labirintică, care creează cadrul în care vizitatorul intră în dialogul cu spaţiul şi lucrările.

Uroborus este, în această expoziţie, cheia oferită amăgitor de la intrare, dar care nu îţi foloseşte decât după parcurgerea celor patru părţi. Părţile călătoriei, modalităţi de a privi lumea, ce cuprind deopotrivă distrugere şi învălmăşeală, compromis şi minciună, regret şi căinţă, primenire şi renovare, sunt poate structura felului în care trăim, lucrăm, simţim. Totul, se află atât în fiecare din noi, cât şi la o scară mai amplă, în oraşul în care locuim, în satul copilăriei şi în natura cu legile sale, se află în personal, politic, social, pe care arta ni-l povesteşte şi ni-l face vizibil.

Ştefan Câlţia s-a născut în anul 1942, în oraşul Braşov este absolvent al Liceului de Arte Plastice din Timişoara şi al Institutului „Nicolae Grigorescu” unde i-a avut profesori pe desenatorul Julius Podlipny şi pictorul Corneliu Baba şi-a început cariera expunând în ţările blocului sovietic. Discursul său mascat sub metafore şi simboluri medievale lăsa să se întrevadă o critică a acelei lumi. Anii 1990-1996 de profundă instabilitate politică şi insecuritate socială l-au făcut pe artist ca şi pe mulţi alţii ai generaţiei lui să croiască un discurs mai activ şi explicit. Astăzi artistul este preocupat de felul în care valorile se aşează în oameni urmând acelaşi discurs metaforic, sugerat, ce invită privitorul mai degrabă la o reflecţie despre sine.

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării invită publicul în perioada 1 noiembrie - 15 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei să viziteze prima expoziţie a lui Ştefan Câlţia, la Chişinău. 

Similare
RECOMANDĂRI