Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Obiceiul şezătorilor a fost readus la viaţă în satul Mărăndeni, raionul Făleşti

Obiceiul şezătorilor a fost readus la viaţă în satul Mărăndeni, raionul Făleşti. Îmbrăcate în straie naţionale, mai multe femei din sat au decis să reînvie tradiţia de care-şi amintesc cu nostalgie de pe vremea când erau copii. Au cântat, au brodat şi au depănat amintiri, exact cum făceau străbunii noştri.

Pe un ger de crapă pietrele, câteva femei din satul Mărăndeni au decis să-şi dea întâlnire la Casa de Cultură. Au aşteptat cu nerăbdare această zi în care pot povesti ore în şir, pot spune glume şi pot învăţa un nou meşteşug.

Fiecare a venit cu ce a avut prin casă - fuioare, lână, croşetă şi aţă, toate cele necesare pentru îndeletnicirea îndrăgită.

În timp ce lucreaza, femeile mai fredonează şi câte un cântec vechi.

Iar cei tineri, încing o horă.

Este prima şezătoare organizată la Mărăndeni, dar locanicii spun că vor continua tradiţia. Lucrările confecţionate în timpul şezătorilor vor face parte din patrimoniul viitorului Muzeu al Satului pe care îşi propun să-l amenajeze în viitorul apropiat.
Similare
RECOMANDĂRI