Ambasadorul României şi parlamentari de la Chişinău vor confecţiona mărţişoare pentru1 martie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ambasadorul României şi parlamentari de la Chişinău vor confecţiona mărţişoare pentru1 martie

Deputaţii, însoţiţi de copii şi nepoţi împreună cu Ambasadorul  României în ţara noastră vor participa miercuri la atelierul de creaţie pentru confecţionarea mărţişoarelor cu genericul ”Mărţişoare pentru fiecare”.

Organizarea atelierului se înscrie în decizia de a declara Mărţişorul ca parte a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către UNESCO.
 
La atelier vor participa preşedintele Parlamentului Andrian Candu, ambasadorul  României în ţara noastră, Daniel Ioniţă, Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Petar Valov, reprezentanţi ai Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti şi copii de la centre de creaţie din diferite raioane ale ţării.
 
În aceeaşi zi, Parlamentul va găzdui şi expoziţia de mărţişoare tradiţionale din România, Bulgaria, din colecţia Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei, precum şi lucrări confecţionate în diferite zone ale ţării. Acestea vor fi expuse şi vor putea fi admirate până la 5 martie curent în sediul Parlamentului Republicii Moldova.
 
Mărţişoarele confecţionate în cadrul atelierului vor fi dăruite, la 1 martie, în cadrul unei acţiuni caritabile.
Similare
RECOMANDĂRI