Reuniunea Teatrelor Naţionale revine la Chişinău
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reuniunea Teatrelor Naţionale revine la Chişinău

În perioada 19 – 30 septembrie, la Chişinău va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale. Programul evenimentului a fost prezentat astăzi, 18 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat: Andrei Chistol, secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării; Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”; Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”; Alexa Visarion, regizor de teatru şi film.

În debutul conferinţei, secretarul de stat Andrei Chistol a mulţumit partenerilor pentru contribuţia lor la organizarea acestui eveniment de mare amploare. Totodată, oficialul a îndemnat publicul să participe la Reuniunea Teatrelor Naţionale – un adevărat regal teatral. ,,Ne bucură faptul că acest proiect excepţional a devenit o tradiţie, pe care publicului din Republica Moldova îl apreciază din ce în ce mai mult, pentru că reuneşte pe aceeaşi scenă cei mai buni actori şi regizori de pe ambele maluri ale Prutului”, a subliniat secretarul de stat.

Programul evenimentului cuprinde 31 de spectacole ale teatrelor din Chişinău, Bălţi, Bucureşti, Cahul, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara, Sibiu, inclusiv 11 spectacole radiofonice şi un spectacol-concert.

Cea de-a IV-a ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale se va deschide în data de 19 septembrie cu spectacolul ,,Carnavalul” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, jucat de actorii Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, şi se va încheia pe 30 septembrie cu acelaşi spectacol, doar că în regia lui Silviu Purcărete, rolurile fiind interpretate de actorii Teatrului Naţional ,,Radu Stanca” din Sibiu.

De asemenea, la această ediţie vor fi montate spectacolele: ,,Scrisoarea” – Teatrul Naţional ,,I. L. Caragiale” din Bucureşti; ,,Gaiţele” şi ,,Cealaltă ţară” – Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu”, Craiova; ,,Steaua fără nume” – Teatrul Naţional Târgul-Mureş; ,,Tzara arde şi Dada se piaptănă” – Teatrul Naţional Cluj-Napoca; ,,Despărţitorul” – Teatrul Muzical-Dramatic ,,B.P. Haşdeu” din Cahul; ,,O noapte furtunoasă” – Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Bălţi etc.

Evenimentul este organizat de către Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova; Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale al României; Institutului Cultural Român, şi a filialei acestuia la Chişinău.

Prima ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale a avut loc în 2014.

Programul Reuniunii Teatrelor Naţionale <http://tnme.md/rtn2018>
 
Similare
RECOMANDĂRI