Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"România, aşa cum nu aţi citit-o niciodată" - tema ţării la Salonul Cărţii de la Paris

România este o prezenţă importantă şi în acest an la Salonul Cărţii de la Paris. Peste 15 invitaţi şi patru zile pline de evenimente sunt propunerile în anul Centenarului Marii Uniri şi al sezonului franco-român. Altfel spus, despre 'România aşa cum nu aţi citit-o niciodată'.

"Salon du livre" sau Salonul de Carte de la Paris atrage an de an. Pentru România, semnificaţia Salonului este amplificată de Anul Centenarului, de sezonul franco-român şi de împlinirea a 25 de ani de când ţara noastră este membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Patru zile de evenimente, întâlniri între autori şi traducători, editori, mese rotunde, o mulţime de evenimente prin care standul României atrage.

România aşa cum nu aţi citit-o niciodată este propunerea Institutului Cultural Român de la Paris celor care vor să cunoască sau cunosc deja literatura română.

Literatura română şi autorii ajung să fie cunoscuţi şi citiţi de francezi de cele mai multe ori prin traduceri care aparţin unor iubitori de România.

Editia din acest an a Salonului Cărţii de Paris reuneşte peste 1200 de expozanţi din 50 de ţări, iar organizatorii spun că aşteaptă cel puţin 150 de mii de vizitatori.

Similare
RECOMANDĂRI