Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Subiectul din acest an al Festivalului Moldox, de la Cahul, a fost corupţia

Timp de trei zile, la Cahul s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a festivalului Internaţional de Film Documentar, Moldox. Pe lângă proiecţiile de fime, în acest an au fost organizate şi câteva întâlniri şi discuţii cu diverse personalităţi. Subiectul din acest an al festivalului a fost Corupţia.

Şi în acest an, cei prezenţi la eveniment au avut parte de multe filme bune, masterclass-uri dedicate filmului documentar ţinute de mentorii şi invitaţii speciali. Toate discuţiile s-au axat pe subiectul corupţiei.
 
Organizatorii şi-au propus ca în cadrul festivalului să atragă într-un dialog cu specialiştii cât mai mulţi tineri din toată Republica Moldova.
 
În premieră, la această ediţie au fost organizate şi câteva paneluri de discuţie cu personalităţi din diferite domenii. Printre cei care au răspuns la întrebările participanţilor au fost doctorul Mihai Stratulat, primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiş şi fostul ministru al Justiţiei, Alexandru Tănase.
 
Festivalul Moldox s-a desfăşurat în perioada 1-5 septembrie.
Similare
RECOMANDĂRI