Timişoara, Capitala Europeană a Culturii 2021 - legende din spatele ferestrelor închise
Sursa foto:Infopinia Vizualizari:

Timişoara, Capitala Europeană a Culturii 2021 - legende din spatele ferestrelor închise

Timişoara este pregătită să-i cucerească pe turiştii care-i vor trece pragul în anul 2021, cel al Capitalei Europene a Culturii, cu poveşti fermecătoare şi legende nerostite încă, ţesute pe urmele unor mari oameni de cultură români şi străini care au făurit istorie, artă şi cultură şi care au lăsat în cetate amintiri, poveşti de iubire, suferinţe, speranţe, certitudini.

Proiectul ''Descoperă Timişoara'', lansat şi promovat de istoricul Ioan Haţegan şi muzicologul Luciana Ianculescu, continuă cu un nou traseu turistic cultural, dedicat personalităţilor veacurilor XIX-XX, pe parcursul căruia aflăm că teoria neeuclidiană, ''născută din nimic'', a fost zămislită aici de tânărul matematician Janos Bolyai, că prima dragoste a lui Beethoven îşi doarme eternitatea în această cetate, despre florarul Muhle, învestit de însuşi împăratul Franz Iosef ca ''florar al Curţii de la Viena''. De asemenea, putem afla că din petalele trandafirilor cultivaţi aici se făceau parfumurile Chanel, că în mătăsurile fabricate la Timişoara se îmbrăcau regine, iar superbul vals ''Valurile Dunării'' a fost compus de timişoreanul Iosif Ivanovici şi nu de Strauss, sau că pentru scriitorul Camil Petrescu Timişoara era Heidelberg-ul tinereţii sale.

Veacul al XIX-lea a adus în Timişoara paşii unui tânăr matematician, Janos Bolyai, care făcea stagiul militar în garnizoana austriacă din Piaţa Libertăţii şi care avea să afirme ''Din nimic am creat o lume nouă'', după ce a descoperit prin studiu teoria neeuclidiană.

''În cazarma din colţ a locuit Janos Bolyai, care în 1823 a descoperit teoria neeuclidiană şi spune 'Din nimic am creat o lume nouă', trimiţându-i tatălui său documentele teoriei, faţă de care tatăl Farkas a reacţionat trist: 'Vorbeşti copilării. Cum poţi tu să scoţi această teoremă, când Gauss şi Lobacevski s-au străduit de 30 de ani să o descopere şi nu au reuşit?'. Strada pe care a locuit îi poartă astăzi numele. Pe atunci trăia în Timişoara şi prima iubită a lui Ludwig van Beethoven, Johanna (Janette) von Honrath, înmormântată în cimitirul din Calea Lipovei. În colţ era cazarma unde a trăit Janos Bolyai, unde se făcea cultură, ştiinţă, iar vizavi era cazinoul, erau jocurile de noroc, unde tatăl lui Lenau jucase şi îşi pierduse toată averea, la hanul 'Trompeta', unde a înnoptat A.I. Cuza, în martie 1868, în drumul spre exil, fiind primit aici cu toate onorurile unui şef de stat'', deapănă istoriile, pentru AGERPRES, muzicologul Luciana Ianculescu.

La sfârşitul secolului XIX, edilii Timişoarei aveau bani suficienţi cât să dea oraşul pe mâna tânărului arhitect Szekely Laszlo, de 33 de ani, sărac, dar foarte priceput, cu studii făcute la Budapesta pentru că nu avea bani de nivelul Vienei, care a creat imaginea oraşului de astăzi.

Lumea bună a oraşului crăiesc voia palate ca în Capitala Coroanei, Viena, şi luxul Parisului, refuzând să mai accepte imaginea deprimantă a spaţiului liber de aproape un kilometru, destinat supravegherii pentru apărarea cetăţii. Până pe la anul 1892 se dărâmă zidurile cetăţii, făcând legătura cu cartierele mărginaşe, iar edilii i-au încredinţat tânărului arhitect responsabilitatea arhitecturii noului oraş.

A construit Corso (între Operă şi catedrală, n.r.) cu toate palatele, cu excepţia palatului Lloyd, şi pe unde se plimbau doar nobilii, proprietarii palatelor şi lumea bună din înalta societate, iar pe partea opusă, Surogat, pe unde circulau soldaţii, subretele, elevii. Construieşte Biserica Piaristă, Liceul Piarist Gerhardinium, Băile Neptun, Abatorul, a pus un preţ uriaş pe şcoală şi ridică sediile liceelor 'C. D. Loga', 'Carmen Salva', Şcoala profesională 'E. Ungureanu', 'J. L. Calderon', dar şi 'Ghizela' - cel mai mare orfelinat din Timişoara, făcut în colaborare cu fiica lui Sisi, arhiducesa Gisela, care a dat 50 de mii de florini, la care au contribuit şi marele comerciant şi filantrop din Banat, Anton Seiller, împreună cu împăratul Franz Iosef.

La început, orfelinatul avea 40 de locuri, apoi s-a extins pe locul unde astăzi este Facultatea de Chimie, lângă care s-a ridicat şi Casa dascălilor care le-au predat copiilor de acolo.

Tot el construieşte Turbina (1910), poarta de intrare din Parcul Coronini ('Regina Maria'), unde s-au întâlnit Mihail Eminescu şi Ioan Slavici', detaliază Ianculescu.

O altă poveste care-i încântă pe turişti este cea a familiei de florari Muhle, cel învestit cu titlul de florar al Curţii Imperiale de către însuşi împăratul Franz Iosef, care a vizitat la Timişoara cel mai frumos Rozariu din sud-estul Europei, în Parcul Rozelor.

Wilhelm Muhle a plecat în Japonia pentru a aduce în Timişoara crizantema, dar trandafirii sunt cei care cuceresc oraşul, remarcabilă rămânând povestea trandafirului ''Madame Josephine''.

''A realizat trandafirul 'Madame Josephine', un trandafir unic, auriu cu pete albe, din ale cărui petale Coco Chanel fabrică parfumuri Chanel. Regina Maria a fost o clientă permanentă a casei lui Muhle şi de aici îşi comanda coroanele şi buchetele de flori. Când pleca la vânătoare sau când călărea, buchetul de flori prins la corsaj era identic cu cel care împodobea calul. De aceea s-a numit Timişoara 'oraşul florilor', cu 300 de soiuri de roze expuse în marele Rozariu şi 10 mii de trandafiri. Înainte de sosirea împăratului în cetate, toboşarul a anunţat evenimentul, poftindu-i pe timişoreni să amenajeze strada în cinstea suveranului. Fiecare voia să-şi amenajeze cât mai frumos casa. La 'Casa cu Flori', unde Muhle îşi avea unul dintre magazine, a construit un şirag de trandafiri care cădeau în ploaie până jos. Când împăratul a trecut pe sub acest culoar de trandafiri, a fost atât de impresionat încât i-a acordat titlul de florar-şef al Curţii Imperiale de la Viena, unde era pinacoteca arhiducesei de Gonzaga'', spune muzicologul.

Timişoara stă şi sub semnul muzicii, Carl Leopold Wegenstein fiind cel mai mare constructor de orgi din imperiu, care după ce a călătorit prin Germania, a venit aici şi s-a adăpostit la casa unui constructor de orgi ce avea o fată superbă. A perfecţionat orga, şi-a deschis propriul atelier şi a început construcţia de orgi. ''Cu orga din 1896, care este în biserica Sfânta Ecaterina, se prezintă la Budapesta şi ia locul I, îşi câştigă această autoritate şi avem de la el 25 de orgi în Timişoara şi în preajmă'', menţionează ghidul nostru cultural.

O placă de marmură montată pe clădirea fostului Generalat din Piaţa Libertăţii aminteşte de trecerea prin oraş a tânărului Mihail Eminescu, în 1867 şi 1868, când avea 16 ani şi era sufleur în trupa de teatru a lui Pascaly. El îşi căuta de fapt fratele Nicolae, care terminase facultatea de drept, dar fără licenţă s-a angajat doar ca birocrat la avocatul Christian Emmerich.

''Eminescu îl caută în toată cetatea pe fratele său, nu îl găseşte, dar scrie o scrisoare care se mai păstrează şi azi, în care îl roagă pe avocatul Christian Emmerich să-i spună dacă ştie ceva despre Nicolae Eminovici, care este aici şi lucrează în cetate, pentru că nu ştie nimic despre el de ani de zile. Peste un timp revine cu trupa Pascaly, la 'Reduta', pe scenă doamna Pascaly naşte, iar în graba mare, naş devine poliţistul-şef al oraşului. Eminescu nu ştia că fratele său se spânzurase la Ipoteşti. La Timişoara s-a întâlnit cu Slavici'', spune Luciana Ianculescu.

George Enescu a iubit Timişoara şi venea deseori în 'Mica Vienă', fiind consemnate 12 prezenţe ale sale, în una dintre aceste vizite fiind oaspetele familiei prefectului dr. Aurel Cosma Senior şi al soţiei sale, soprana Lucia Minodora, la o recepţie menţionată de presa vremii. George Enescu venise singur, nu era căsătorit cu Maria Rosetti Tescanu. În Arhiva Filarmonicii Banatul se află două lucrări simfonice ale compozitorului, poemul "Voix de la nature" şi "Suite Chatelaine" pentru orchestră. Dacă Poemul simfonic a fost finalizat de Enescu, Suita nu a fost terminată în 1911, atunci când a fost scrisă, Remus Georgescu reuşind să ducă la bun sfârşit şi această partitură, folosind schiţa celei de-a doua părţi a Suitei. Cele două lucrări au fost intepretate, în premieră absolută, de Filarmonica Banatul, în stagiunea 1980-1981.

Trei dintre stelele de aur încadrate în marmură neagră ce strălucesc pe Aleea Muzicienilor din faţa Filarmonicii Banatul poartă semnăturile tripletei Liszt, Brahms, Strauss, care au susţinut aici concerte.

Primul dintre cei care au venit la Timişoara a fost Franz Liszt, a fost primit cu un enorm entuziasm şi nu a fost lăsat să plece până nu a concertat încă o seară.

''A dormit în Palatul Baroc, a fost primit regeşte, a avut două concerte aici. Unul dintre pianele lui Liszt este în holul Palatului Culturii. El venea cu două piane aduse pe plută să nu se deregleze. Era imposibil să nu rupă corzile la unul dintre piane şi atunci îi trebuia unul de rezervă. La el, un turneu însemna un an de zile, până spre bătrâneţe, când şi-a fracturat un picior şi a mai plecat o singură dată în satul timişean Igriş să-l întâlnească pe Mocioni, care era pe patul de moarte'', spune Luciana Ianculescu.

În 1847 soseşte în Timişoara Johannes Brahms, care a avut parte de aceeaşi primire extraordinară. ''A ştiut să iubească o femeie, pe Clara Schumann (soţia compozitorului Robert Schumann, nr.) timp de 30 de ani, fără să i-o spună, iar după ce soţul ei s-a aruncat în Rin, Brahms a fost cel care l-a salvat, dar pe Clara nu a avut curaj să o ceară de soţie. Târziu, când a cerut-o, a fost prea târziu. Ea moare. La noi, Brahms a fost primit foarte bine, a cântat şi cu Barbu Lăutaru, în Moldova, care l-a fascinat prin talentul nativ'', punctează Ianculescu.

Johann Strauss fiul ajunge la Timişoara, în anul 1847, după ce plecase de acasă, în urma unor certuri cu tatăl său. Era primul concert pe care tânărul Strauss îl susţinea în afara Vienei, la Grădina de vară a cetăţii, care a devenit neîncăpătoare publicului care l-a declarat ''regele valsului''.

Timişoara a dat şi ea un celebru vals, ''Valurile Dunării'', pe care multă lume îl confundă cu creaţia lui Strauss fiul, în realitate fiind compus de timişoreanul Iosif Ivanovici, dirijor şi compozitor de muzici militare.

''A fost o confuzie, mult timp valsul 'Valurile Dunării' al timişoreanului Iosif Ivanovici fiindu-i atribuit lui Strauss fiul, până când s-a demonstrat că 'Valurile Dunării' sunt ale lui Iovanovici. Atât este de frumos valsul lui Iovanovici!'', explică muzicologul timişorean.

Cetatea Timişoarei a rămas ''doamna cochetă'' care a căutat mereu tinereţea prin viitorul artei, al culturii, al ştiinţei, s-a descătuşat de trecut păstrându-i neatinsă istoria.

Timişoara l-a dat şi pe cel mai longeviv primar al cetăţii, Karol Telbisz, care timp de 29 de ani a contribuit cu toată energia şi forţa sa la înflorirea oraşului.

''S-a ocupat de turbinele care nu mergeau cum trebuie, împreună cu Szekely, în mandatele sale Timişoara a avut parte de premiere, apare tramvaiul cu cai, pune tramvaiul electric pe şine, începe să construiască tot ceea ce crede el că este nevoie în oraş, canalizarea, asfaltarea, iluminatul electric (1884), se deschide cinematograful 'Apollo', se dă drumul la spectacole, sunt invitaţi oameni de cultură, toată lumea bună, dirijori. Pe patul de moarte a spus 'V-am lăsat un oraş frumos, minunat, aranjat, plin de flori. Vă rog să-l îngrijiţi, să-l dezvoltaţi şi să-l faceţi cât puteţi mai frumos''', detaliază Luciana Ianculescu.

Pentru creatorul romanului românesc modern, Camil Petrescu, Timişoara a fost Heidelberg-ul din visele studenţiei sale, iar Bega o asemăna cu Sena, pe ale cărei maluri bănăţene a creat, într-un an, piesa ''Suflete tari''.

''Camil spunea că Timişoara a fost 'compensaţia sa pentru anii de studenţie visaţi la Heidelberg', este un oraş care nu poate fi comparat cu niciun altul din lume, frumos, ai să vezi pe Corso 'fete tinere îmbrăcate în fustiţe scurte, albe, cu rachete de tenis în mâini, ca nişte porumbei albi'. Seara, la toate terasele create în stil vienez era lume elegantă, cu orchestre care noaptea întreagă trimiteau jerbe de melodii spre stele'. A iubit enorm Timişoara'', spune Luciana Ianculescu.

Istoricul Ioan Haţegan şi muzicologul Luciana Ianculescu au transmis şi un mesaj aparte prin proiectul ''Descoperă Timişoara'', care a stat la baza realizării proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, acela că întregul progres al oraşului şi al zonei bănăţene au fost posibile pentru că aici nu au existat niciodată conflicte interetnice sau confesionale, făcând loc frăţietăţii, prin respectul reciproc.

''Pe timişoreni, pe bănăţeni, i-a legat permanent un spirit unic în ţară şi rar întâlnit în Europa, cel al respectului reciproc. Timişoara a fost dintotdeauna un oraş multietnic, multiconfesional, nu au existat disensiuni. Ce i-a ţinut mereu legaţi pe toţi aceştia? Respectul reciproc, faptul că fiecare cânta în limba lui acasă la el, dar în cetate cânta în limba oficială'', au conchis cei doi oameni de cultură timişoreni. 

Similare
RECOMANDĂRI