Turneul Internaţional „Unire prin cultură”  ajunge în Republica Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Turneul Internaţional „Unire prin cultură” ajunge în Republica Moldova

Turneul Internaţional „Unire prin Cultură” continuă cu reprezentaţii în alte patru localităţi din România, urmând ca echipa Ateneului ieşean să treacă Râul Prut şi să ajungă în Republica Moldova şi Cernăuţi.

Astfel, potrivit reprezentanţilor instituţiei, în perioada 15-21 noiembrie, actorii ieşeni vor juca pe scenele din zece localităţi din ţară şi din străinătate, urmând să poposească la Zalău, Beiuş, Arad, Timişoara, Cernăuţi, Hotin, Bălţi, Soroca, Chişinău şi Cahul.

„De data aceasta am ales o rută, spunem noi, istorică, şi ca o reparaţie, dar şi ca o bucurie a noastră, fiindcă am spus de multe ori că, înainte de a a avea autostrăzi, porturi, aeroporturi, cele mai importante sunt aceste drumuri cultural-educaţionale pe care le putem face foarte repede şi foarte bine”, a declarat managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.  

În cadrul turneului vor fi puse în scenă piese de teatru renumite, pentru toţi iubitorii de spectacole, printre care amintim: „Aventuri cu dl. Goe” (regia Iulian Ioan Sandu), „Peter Pan”(regia Iulian Ioan Sandu), „Comedie cu olteni”(regia Ovidiu Cuncea) şi „Cerere în căsătorie” (regia Radu Ghilaş). (E.M.)

Programul Turneului Naţional „Unire prin Cultură”, etapa a VIII-a, 2019:

15 noiembrie 2019, ora 9.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Casa Municipală de Cultură, Zalău,
15 noiembrie 2019, ora 17.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Casa de Cultură, Beiuş,
16 noiembrie 2019, ora 10.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Centrul Cultural Judeţean, Şcoala
Populară de Arte, Arad,
16 noiembrie 2019, ora 17.00, „Peter Pan” - Iulius Town Timişoara,
16 noiembrie 2019, ora 19.00, „Comedie cu olteni” - Casa de Cultură a Tineretului,
Timişoara
18 noiembrie 2019, ora 14.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel
Bun”, Cernăuţi,
18 noiembrie 2019, ora 19.00, „Cerere în căsătorie” - Casa de Cultură, Hotin,
19 noiembrie 2019, ora 12.00 şi 14.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Teatrul Naţional „Vasile
Alecsandri”, Bălţi,
19 noiembrie 2019, ora 17.00, „Cerere în căsătorie” - Teatrul Naţional „Veniamin Apostol”,
Soroca,
20 noiembrie 2019, ora 10.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Teatrul Naţional „Veniamin
Apostol”, Soroca,
20 noiembrie 2019, ora 19.00, „Cerere în căsătorie” - Teatrul Etnografic „Ion Creangă”,
Chişinău,
21 noiembrie 2019, ora 14.00, „Aventuri cu dl. Goe” - Teatrul Etnografic „Ion Creangă”,
Chişinău,
21 noiembrie 2019, ora 19.00, „Cerere în căsătorie” - Teatrul Muzical-Dramatic „B.
P.Haşdeu”, Cahul.
Similare
RECOMANDĂRI