Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un calendar cu evenimente cultural-turistice din 2018 a fost lansat în premieră

O agendă centralizată a evenimentelor cultural-turistice organizate în 2018 sub brandul „Pomul Vieţii” a fost lansată în premieră în Republica Moldova. Acţiunile incluse vin să promoveze folclorul şi tradiţiile, vinurile, muzica, gastronomia şi sportul.

Calendarul include 28 de evenimente, dintre care 60% sunt organizate înafara Chişinăului, pentru orientarea fluxului de călători şi către zonele rurale. Existenţa unei astfel de agende, spun autorii, va spori vizibilitatea festivalurilor importante şi poziţionarea Republicii Moldova ca destinaţie turistică pe plan local, regional şi internaţional.

Acţiunea este parte a campaniei de promovare a turismului peste hotarele ţării #Fiioaspetelenostru, mediatizată pe portalul www.moldova.travel, pe reţelele de socializare, în presa locală şi internaţională, dar şi în cadrul expoziţiilor de profil.

Anul trecut, Republica Moldova a găzduit 14 evenimente cultural-artistice de importanţă regională, care au atras 150 de mii de vizitatori.

Similare
RECOMANDĂRI