Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un tânăr violonist din Chişinău cântă în centrul oraşului pentru a susţine Filarmonica Naţională.

Un tânăr violonist din Chişinău cântă în centrul oraşului pentru a susţine Filarmonica Naţională. La numai 14 ani, Cătălin Advahov, fiul cunoscutului acordeonist Vitalie Advahov, a decis să dea astfel o mână de ajutor pentru reconstrucţia clădirii. Filarmonica este locul unde a cântat încă din fragedă copilărie şi care l-a primit, de fiecare dată, în aplauzele spectatorilor.

Cătălin a început să cânte la vioară de la vârsta de 5 ani, iar un an mai târziu a urcat pentru prima dată pe scena Filarmonicii Naţionale din Chişinău. Vestea că imobilul a fost distrus intr-un incendiu nu l-a lăsat indiferent. De aceea, tânărul a decis să cânte în centrului Chişinăului, iar banii primiţi de la trecători să îi doneze pentru restaurarea clădirii.

„În primul rând vestea. A fost primul şoc care la primit toată lumea, mai ales muzicienii şi artiştii. Acesta a fost un punct în care am zis chiar trebuie să ieşim, să ajutăm, să stimulăm reconstruirea cât mai rapidă a filarmonicii.Săptămâna trecută, într-un weekend am reuşit să fac suma de 6 mii de lei, care deja a fost donată”, a spus Cătălin Advahov.,

Cătălin provine dintr-o familie de muzicieni. Este fiul cunoscutului acordeonist Vitalie Advahov care, la rândul său, a susţinut sute de concerte pe scena Filarmonicii Naţionale.

„Am câtat de foarte multe ori acolo, atât în sala mică cât şi în sala mare. Am multe emoţii, am avut multe amintiri de acolo.Mai ales tata, a avut concerte acolo, a fost super tare, aşa că trebuie să facem ceva”, a spus Cătălin Advahov..

Tânărul încearcă să atingă corzile sufletului fiecărui om care trece prin centrul Chişinăului, pentru a strânge sursele financiare necesare reconstruirii panteonului culturii basarabene.
ajutorul fiecăruia dintre noi.

În urma incendiului de la Filarmonica Naţională, guvernul Republicii Moldova a deschis trei conturi pentru donaţii. Ministerul Finanţelor a anunţat că, până acum, s-au strâns aproape 880 de mii de lei.
Similare
RECOMANDĂRI