Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

De patru ani, liber în UE. Drumul spre liberalizarea regimului de vize

Începând cu 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova pot călători fără vize în 26 de ţări din Spaţiul Schengen, ţări care aplică politica Schengen şi ţări care nu au control de frontieră cu Uniunea Europeană.

Discuţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind călătoriile fără vize în spaţiul european au început în 2010, iar un an mai târziu ţara noastră primea din partea UE Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.

Planul se axa pe domenii-cheie precum: securitatea documentelor de călătorie, inclusiv introducerea paşapoartelor biometrice; migraţia ilegală, inclusiv
readmisia; ordinea publică şi securitatea, protecţia datelor cu caracter personal, relaţiile externe şi drepturile fundamentale. Negocierile au fost împărţite în două etape: armonizarea legislaţiei noastre la normele şi standardele UE şi, ulterior, implementarea eficientă a măsurilor. Pentru a urmări parcursul ţării noastre, Comisia Europeană a prezentat Parlamentului şi Consiliului European rapoarte periodice cu privire la realizarea prevederilor planului.

Libera circulaţie în spaţiul comunitar a devenit o prioritate a forţelor politice pro-europene ajunse la guvernare în 2009, care s-au ambiţionat să ofere acest drept cetăţenilor şi să demonstreze că Republica Moldova trebuie şi poate fi mai aproape de UE.

Iniţial, autorităţile anunţau că aceste facilităţi vor fi obţinute până la sfârşitul anului 2012, iar fostul ministru al Afacerilor Externe Iurie Leanca anunţa chiar că demisionează dacă nu vor fi finalizate negocierile până la termenul respectiv. Ulterior, Leancă şi-a prezentat demisia, însă fostul premier Vlad Filat a refuzat să o accepte.

La 27 februarie 2014, Parlamentul European vota ridicarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.

De la 28 aprilie şi până în prezent peste 2,5 milioane de cetăţeni ai Republicii Moldova au beneficiat de regimul liberalizat de vize.
RECOMANDĂRI