Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputaţii de la Chişinău consideră că liberalizarea regimului de vize a adus doar plusuri Republicii Moldova şi cetăţenilor săi

Se împlinesc 4 ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. De 4 ani, cetăţenii Republicii Moldova, pot călători liber în statele comunităţii europene, fără dreptul de a se angaja. Ce cred deputaţii din Parlamentul de la Chişinău despre acţiunea care a apropiat cel mai mult ţara noastră de Uniunea Europeană, aflaţi dintr-un nou reportaj al campaniei TVR Moldova "De 4 ani, liber în UE".

În aprilie 2014 a intrat în vigoare acordul privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Documentul prevede că deţinătorii paşaportului biometric, pot călători fără viză în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de 90 de zile într-un termen de jumătate de an. Un mare succes pentru Republica Moldova. Astfel califică deputaţii de la Chişinău oportunitatea de a călători liber în UE.

„Evident, înseamnă o apropiere de standardele UE, libera circulaţie înseamnă că Republica Moldova a trecut la o altă etapă a dezvoltării democraţiei, libertăţilor fundamentale, fapt apreciat de partenerii noştri externi”, spune democratul Sergiu Sîrbu.

„Impactul este unul extraordinar, pentru că cetăţenii Republicii Moldova deja pot face comparaţie în mod liber care sunt standardele de viaţă din UE, dar şi din Est. Pentru ca ulterior în cunoştinţă de cauză să facă o alegere”, consideră liberalul Roman Boţan.

„Graţie liberalizării regimului de vize cetăţenii Republicii Moldova pot astăzi să viziteze orice ţară din Europa care permite vizitarea fără a perfecta o viză. Avem cetăţeni care chiar dacă acordul de liberalizare nu prevedea acest lucru, dar unii profită de el, chiar şi mai muncesc în timpul rezervat, se întorc şi iarăşi pleacă”, este de părere deputatul PLDM, Tudor Deliu.

„Asta a dus şi la o dezvoltare culturală pentru cetăţenii care au avut posibilitatea să circule liberalizat în spaţiul UE, şi s-au curmat toate practicile negative care erau legate de obţinerea de vize, plecări, trafic de fiinţe umane”, apreciază deputatul PPEM Ştefan Creangă.

După ridicarea vizelor în aprilie 2014, aproape un milion de cetateni moldoveni au avut peste 2,7 milioane de călătorii în Uniunea Europeana.
 
Similare
RECOMANDĂRI