Destine distruse de sovietici: Mărturii ale victimelor care au trecut prin calvarul gulagurilor staliniste
Viaţa plină de chin a miilor de basarabeni deportaţi în 1941 în gulagurile sovietice pare o poveste despre iad, iar cei care au reuşit să supravieţuiască terorii îşi vor aminti cu groază întreaga viaţă. În urmă cu 80 de ani, zeci de mii de oameni gospodari din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost exilaţi de sovietici în Siberia şi Kazahstan. Regimul stalinist era convins că intelectualitatea şi elita din Basarabia va fi stârpită în cel mai groaznic mod, prin moarte, departe de casă, şi aşa va putea crea o nouă naţiune. Nu i-a reuşit însă în totalitate. Şi asta pentru că mulţi basarabeni s-au întors la baştină, mai puternici şi mai patrioţi. TVR MOLDOVA vă prezintă, în această săptămână, mărturii ale victimelor care au trecut prin calvarul gulagurilor sovietice dar care au reuşit să se reîntoarcă acasă.
ANA BORŞ, fostă deportată: „Intră doi soldaţi ruşi, cu puştile şi deodată pe tica l-au arestat şi pe fratele. Ne-au ridicat pe noi, pe sora mamei, Sonea, 27 ani, trei copii: un an doi şi patru. Pe mine mă uitase, că eu dormeam pe lejancă, în cuhne eram. Şi repede m-a luat."
I-au băgat pe toţi în aceleaşi vagoane pentru vite. Ajunşi la Tiraspol, tatăl Anei şi-a văzut pentru ultima oară copilul. Soldaţii l-au transferat în alt vagon şi l-au dus într-o direcţie necunoscută. Pentru copilul de un an, pentru fraţii şi mama lor, a urmat un drum chinutor de câteva săptămâni.
ANA BORŞ, fostă deportată: "11.30 În tren, când mergeam, eu nu ţin minte da mama spunea că femeile gravide se înăduşeau de căldură, iunie, năşteau, şi Dumnezeu să-i ierte, zvârleau pe fereastră copilaşii. O lună şi ceva. N-aveau cu ce să-i hrănească. Nici ele n-aveau ce mânca. "
Au ajuns în regiunea Tomsk, din Siberia şi acolo au urmat alte chinuri, şi mai mari. Ana a fost grav bolnavă din cauza condiţiilor inhumane de trai. Dar a supravieţuit ca prin minune şi femeia de acum îşi aminteşte scene de coşmar.
ANA BORŞ, fostă deportată: "15.59 Acolo eu şi de tuberculoză a, zăcut. Desculţ prin omăt. Da ştiţi ce-i de dureros. Femei gospodine au ridicat (deportat). Nu era nici toaletă. Mizerie straşnic. Acolo, când bătea vântul, cu viscol, cu asta, ap intrat tot în baracul cela. Erau crăpături între scânduri. Dimineaţa, câte o sută de îngheţaţi şi morţi. Şi îi luau, nu se mai interesau cine-i, câţi ani are, cum îl cheamă. O groapă şi pe toţi îi răsturanu acolo, şi gata. "
Cea mai mare bucurie pentru Ana Borş, în Siberia, a fost în 1953, când a murit dictatorul Stalin. Aşa s-a ivit ocazia să plece acasă. Îşi aminteşte cu ochii în lacrimi cum a mers să-şi cumpere bilet de tren până la Chişinău.
ANA BORŞ, fostă deportată: "Da aşa era rând. Atunci taman murise Stalin şi toţi moldovenii... Eu nuştiu, aşa o naţie ca să ducă dorul de pământul lui, eu nu ştiu. "
VIORICA OLARU CEMÂRTAN, istoric, specialist în teroarea şi deportările staliniste: „Deportările, propriu-zis, nu au început în iunie. De fapt, chiar din primele zile ale ocupaţiei Basarabiei, aici au început arestări, deportări şi trimitere în lagăre, forţat, în Siberia şi Kasahstan"
ANA BORŞ, fostă deportată: "Cântau a noastre fete. Iar ruşii spuneau. De ce aveţi cântece atât de triste? De ce? Pentru că am avut o asemenea viaţă, întotdeauna durere şi lacrimi."
Campanie realizată cu sprijinul Asociaţiei “ Tighina”.
