10 femei din stânga Nistrului vor dezvolta afaceri şi vor crea locuri de muncă cu ajutorul Suediei, Marii Britanii şi PNUD
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

10 femei din stânga Nistrului vor dezvolta afaceri şi vor crea locuri de muncă cu ajutorul Suediei, Marii Britanii şi PNUD

10 antreprenoare din regiunea transnistreană au obţinut granturi din partea Suediei şi Marii Britanii, în valoare de până la 10.000 dolari SUA fiecare, pentru crearea afacerilor sau dezvoltarea întreprinderilor micro şi mici. Acestea sunt câştigătoarele unui concurs public organizat de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităţilor de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), la care au participat 102 femei antreprenoare din stânga Nistrului.

Steven Mark Fisher, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, a declarat în cadrul evenimentului online de decernare a certificatelor de grant, desfăşurat pe 13 octombrie 2021: „Egalitatea de oportunităţi în viaţa economică a ţării nu este doar un drept universal al omului, dar şi un bun raţionament pentru dezvoltarea economică. Pentru a-şi maximiza potenţialul, economiile trebuie să valorifice abilităţile, creativitatea şi munca asiduă a tuturor cetăţenilor - indiferent de sex, etnie, credinţă sau orice altă caracteristică. Acest proiect - inclusiv aceste granturi pe care le acordăm astăzi acestor femei antreprenoare creative - are ca scop oferirea de oportunităţi şi promovarea egalităţii”.

Proiectele câştigătoare sunt diverse şi prevăd crearea de noi servicii sau lansarea unor mărfuri inovatoare pe piaţă: fructe şi legume procesate prin îngheţarea de şoc, brânzeturi artizanale, îngheţată produsă după o tehnologie italiană, ceaiuri din plante eco şi din fructe de pădure, micro-verdeţuri, produse apicole. De asemenea, vor fi create servicii noi: pentru verificarea calităţii culturilor cu folosirea unor echipamente de înaltă tehnologie, un studio video pentru organizarea evenimentelor online, un centru wellness şi o cafenea specializată în prepararea clătitelor.

Irina Noskova este una din cele 10 câştigătoare a concursului de granturi: „Congelarea profundă a produselor este o tehnologie inovatoare, în urma căreia legumele şi fructele îşi păstrează prospeţimea şi proprietăţile nutritive pentru o perioadă îndelungată. În această stare ele sunt mai uşor de depozitat şi de transportat. Voi achiziţiona materia primă de la furnizori locali, iar acest tip de afacere ne va permite să activăm pe tot parcursul anului. Producţia de alimente va fi întotdeauna relevantă şi profitabilă. În condiţiile climatice din regiunea noastră, există o nevoie constantă de vitamine, astfel încât fructele şi legumele congelate vor fi mereu la mare căutare. Datorită asistenţei obţinute voi putea oferi cumpărătorilor produsele solicitate, de cea mai bună calitate şi la un preţ rezonabil".

O altă antreprenoare, Xenia Migova, a declarat că asistenţa oferită o va ajuta mult la dezvoltarea afacerii sale, mai ales în condiţiile crizei provocate de pandemia COVID-19: „Când m-am gândit la crearea unui studio video pentru evenimente online, mi-am dori să facilitez crearea de videoclipuri interactive de înaltă calitate pentru orice client, deoarece în regiunea noastră lipsesc asemenea servicii. Această competiţie este o şansă unică de a obţine sprijin şi de a-mi realiza visul. Este destul de dificil pentru o tânără să se lanseze în lumea afacerilor, iar datorită grantului îmi voi putea îmbunătăţi situaţia materială şi să-mi asigur o stabilitate financiară în viitor. Sper cu adevărat ca studioul nostru să devină un centru creativ, în care toată lumea să aibă acces la tehnologii moderne. Din păcate, în regiunea noastră tehnologiile înalte apar cu întârziere, de aceea sarcina noastră este să fim o fereastră către lumea inovaţiilor".

Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenorii selectaţi vor mai beneficia pe parcursul următorilor doi ani de mentorat în afaceri, ceea ce le va permite nu doar să-şi sporească veniturile şi nivelul de trai, dar şi să creeze mai multe locuri de muncă, să dezvolte parteneriate de afaceri cu antreprenorii de pe malul drept, pentru a putea împreună să-şi sporească competitivitatea şi capacităţile de producere şi să exporte mărfuri şi servicii peste hotare.

Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „În decursul ultimilor ani de implementare, multe companii au beneficiat de asistenţă în cadrul proiectului AdTrade pentru a ajunge la pieţe noi şi găsi noi parteneri. Noile companii care au fost iniţiate şi susţinute s-au axat pe participarea femeilor, tinerilor şi migranţilor reîntorşi de pe ambele maluri ale râului Nistru, ceea ce a indus diferenţe atât la nivel personal, cât şi la nivel de comunitate. Prin intermediul acestui program de suport dedicat femeilor antreprenoare, beneficiarele vor primi expertiza şi echipamentul necesar pentru a-şi dezvolta în continuare ideile de afaceri”.

Acum un an, 21 de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au fost selectaţi în cadrul unui concurs similar organizat de proiectul PNUD/AdTrade şi au obţinut asistenţă financiară pentru procurarea de bunuri şi servicii în valoare de până la 15.000 dolari fiecare, precum şi consiliere individuală pentru dezvoltarea afacerilor. Până acum, datorită ajutorului obţinut, beneficiarii de granturi au reuşit să-şi sporească vânzările şi să angajeze 60 de persoane, dintre care 46 fiind din grupuri vulnerabile, precum şi să păstreze locurile de muncă pentru alte 45 de persoane care erau pe punctul de a fi disponibilizate din cauza crizei pandemice.

Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova: „Pe parcursul ultimilor doi ani, ne-am confruntat cu nişte provocări fără precedent, generate de pandemia globală de COVID-19. Femeile au fost printre cele mai afectate. Or, studiile recente demonstrează că circa 60% din persoanele care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza COVID-19 sunt femei. Criza continuă din sănătatea publică este şi o criză de dezvoltare, care implică pierderi de venituri pentru gospodării şi companii. Suportul acordat întreprinderilor micro, mici şi mijlocii – un sector afectat enorm de COVID-19 – este necesar, mai cu seamă cu o direcţionare ţintită spre fete şi femei. În caz contrar, dezvoltarea locală durabilă va fi subminată. Evenimentul de azi este de o importanţă deosebită – noi celebrăm spiritul antreprenorial al 10 fete şi femei din regiunea transnistreană, care au luat decizia curajoasă de a iniţia o afacere în aceste timpuri critice, sunt atât de pasionate de ideile lor şi dedicate realizării acestora, contribuind astfel la edificarea unui viitor mai bun”.

Susţinerea iniţiativelor antreprenoriale pentru crearea şi dezvoltarea întreprinderilor de pe ambele maluri ale Nistrului este una dintre componentele de bază ale proiectului „Dezvoltarea capacităţilor de export pe malurile Nistrului” (AdTrade). Pe lângă aceasta, proiectul oferă asistenţă pentru crearea unor legături comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului, stimulează şi promovează exporturile de mărfuri şi servicii din regiune, prin accesarea oportunităţilor oferite de Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi de Acordul de Parteneriat Strategic, Comerţ şi Cooperare semnat între Marea Britanie şi Moldova etc. Proiectul AdTrade este implem

Similare
RECOMANDĂRI