4300 de locuinţe achiziţionate prin intremediul Programului „Prima Casă”
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

4300 de locuinţe achiziţionate prin intremediul Programului „Prima Casă”

Prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4296 locuinţe până în prezent. Alte 10 cereri au fost acceptate, aferent cărora urmează a fi semnate contractele de garanţie.

Potrivit Ministerului Finanţelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,153 miliarde lei. Suma totală a garanţiilor active constituie 1,076 miliarde lei.

Din 4296 beneficiari 3015 sunt familii, iar 1281 - tineri necăsătoriţi. Vârsta medie a solicitanţilor este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 633 persoane beneficiază de compensaţii din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1645 – în programul Prima Casă 3, iar 336 – în cadrul programului Prima Casă 4.

Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul Programului este de 59,96 metri pătraţi. Valoarea medie a locuinţelor procurate constituie 593,80 mii lei.

4029 locuinţe au fost procurate în zonele urbane, iar 267 în cele rurale. 3964 locuinţe procurate sunt apartamente, iar 332 - case de locuit individuale.

Similare
RECOMANDĂRI