Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

60 de antreprenori din Autonomia Găgăuză şi Taraclia şi-au iniţiat afacerile cu bani de la UE

De la un vis la realitate nu este decât un pas, atunci când există dorinţă şi determinare. O demonstrează câţiva mici întreprinzători din Autonomia Găgăuză care şi-au început afacerile cu ajutorul unui program finanţat de Uniunea Europeană.

După ce a lucrat mai mulţi ani ca asistentă medicală şi socială, Angela Hortolomei a aflat de la un coleg despre existenţa unor cursuri de antreprenoriat, oferite în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană. Nu a ezitat mult şi s-a înscris. 
 
La scurt timp şi-a schiţat şi propria idee de afacere. Astfel, pasiunea ei pentru flori a devenit şi afacerea la care a visat. Trei mii de dolari au venit sub formă de grant, iar acum se bucură de o seră de toată frumuseţea în care cresc mai multe specii de flori ce ajung pe piaţa din Comrat.
 
Cu acelaşi buget s-a lansat în afaceri şi Oleg Marin. El şi-a deschis un local de tip fast-food.
 
În ultimii trei ani, datorită programului Uniunii Europene pentru susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în Autonomia Găgăuză şi Taraclia, 60 de antreprenori s-au lansat în afaceri, creând astfel peste 250 de locuri noi de muncă.
Similare
RECOMANDĂRI