Autorităţile din R. Moldova desfăşoară controale regulate privind starea podurilor din ţară
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Autorităţile din R. Moldova desfăşoară controale regulate privind starea podurilor din ţară

Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) desfăşoară anual controale în cadrul cărora este examinată starea podurilor din ţară. Verificările mai sunt efectuate şi la necesitate, în cazul în care au loc calamităţi naturale sau alte situaţii excepţionale, care pot afecta starea podurilor sau pot duce la reducerea capacităţii portante ale acestora.

Astfel, în urma verificărilor desfăşurate de subdiviziunile teritoriale ale ASD, este luată decizia privind locurile unde este necesară intervenţia specialiştilor. În caz de necesitate, aceştia desfăşoară lucrări de întreţinere sau de reabilitare.

Lucrări de întreţinere periodică finanţate din fondul rutier, se execută permanent, pe parcursul anului, în funcţie de defectele şi degradările depistate la examinările periodice.

Şeful Serviciului Poduri din cadrul Direcţiei întreţinere Drumuri şi Poduri a ASD, Sergiu Galuşca, a declarat că, în prezent, sunt în proces de expertizare sau elaborare a proiectelor de execuţie privind remedierea defectelor sau a degradărilor depistate la 32 de poduri, acestea fiind prioritizate şi propuse pentru includerea în programul de reparaţii capitale pentru următorii ani.

Potrivit datelor ASD, în prezent au loc lucrări de reparaţie capitală finanţate din fondul rutier la opt poduri din Republica Moldova.

Totodată, din surse de finanţare externă sunt în proces de reparaţie capitală sau la etapa de iniţiere a lucrărilor, aproximativ 85 de poduri. Durata de executare a lucrărilor este multianuală, în funcţie de complexitatea şi lungimea traseelor contractate.

Datele ASD mai arată că în Republica Moldova există 851 de poduri, cu o lungime totală de peste 20 de km. Dintre acestea, aproximativ 400 de poduri sunt pe drumuri republicane, 375 – pe drumuri regionale şi 81 – pe drumuri magistrale, scrie Moldpres.

Similare
RECOMANDĂRI