Banca Mondială aşteaptă o creştere în 2021 a PIB-ului cu 3,8% în R. Moldova
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Banca Mondială aşteaptă o creştere în 2021 a PIB-ului cu 3,8% în R. Moldova

În 2021, în R. Moldova are loc cu o redresare lentă a creşterii economice. Potrivit Infotag, aceasta este opinia experţilor Băncii Mondiale (BM), publicată în studiul "Perspectivele economice ale Republicii Moldova".

În document este menţionat că incertitudinea cu privire la pandemie şi evoluţiile politice va împiedica economia. Cu toate acestea, PIB-ul va creşte la 3,8% în caz dacă vor fi condiţii favorabile, inclusiv dacă va fi făcută vaccinarea.

"Este prevăzut ca economia să câştige impuls datorită recuperării venitului, inclusiv din remitenţe, creşterea salariilor şi o politică monetară favorabilă. Scăderea cererii globale, combinată cu seceta recentă, va împiedica exporturile. Importurile stabile, susţinute de o revenire a cererii interne, vor încetini creşterea. Majoritatea domeniilor industriale îşi vor reveni, iar agricultura va fi lider, după recolta slabă din 2020", prezice Banca Mondială.

Inflaţia în 2021-2022 va rămâne sub coridorul ţintă al Băncii Naţionale de 5% + / - 1,5 pp, dar va creşte pe măsură ce redresarea se va intensifica.

În ceea ce priveşte deficitul bugetar, pe termen mediu va fi mai mare decât nivelul istoric, iar măsurile luate de autorităţi pentru a atenua impactul pandemiei vor menţine deficitul bugetar în limita de 4% din PIB în 2021.
Similare
RECOMANDĂRI