Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Banca Naţională a Moldovei propune un tur virtual al instituţiei

În perioada pandemiei, Banca Naţională a Moldovei propune un tur virtual tuturor celor interesaţi. Pe Internet, ei vor putea afla curiozităţi despre istoria banilor, politica monetară, autorul designului leului moldovenesc sau elementele de siguranţă ale bancnotelor. Pe parcursul anilor, mii de persoane, în special tineri, au păşit pragul Băncii Naţionale a Moldovei. Acum o pot face din faţa calculatorului.

Vizita la Banca Naţională a Moldovei începe aici - în sala de expoziţii, unde poate fi admirată colecţia de exponate ce reflectă circulaţia monetară pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu anul 1991. Cel mai important pas l-a constituit introducerea, la 29 noiembrie 1993, a monedei naţionale – leul moldovenesc.

„Precursorul monedei noastre naţionale, a leului moldovenesc, a fost leul olandez, din secolul al 16-lea. Această monedă a devenit foarte rapid populară în întreaga Europă, inclusiv şi în Principatele Române”, a declarat ANA BOLDUREANU reprezentant, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

În perioada de pregătire a introducerii monedei naţionale, au fost puse în discuţie două variante de denumire a monedei naţionale – "ducat" şi "leu".

„În ţara Moldovei această monedă a fost numită leu, în special datorită imaginii pe care o conţine. Moneda are pe avers imaginea unui cavaler în armură care susţine un scut pe care este imaginea acestui leu, iar pe revers, apare pe toată supraffaţa leul heraldic”, a spus ANA BOLDUREANU reprezentant, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Bancnota de cinci lei era albastră, cea de un leu - galbenă, iar cea de zece - roşie, ansamblul tricolorului, evocând astfel culorile drapelului. Autorul designului leului moldovenesc este regretatul artist plastic Gheorghe Vrabie, care este şi autorul Stemei de stat a Republicii Moldova.

„S-a lucrat în amre secret, Gheorghe Vrabie trebuia să plece în Bucureşti să lucreze, dar să nu spună nici măcar soţiei unde este. A lucrat timp de trei luni de zile, practic zi şi noapte, păzit de o santinelă, pentru a nu se scurge informaţie. Gheroghe Vrabie era foarte mândru de această lucrare”, a declarat GEORGETA VRABIE fiica lui Gheorghe Vrabie.

Un loc aparte în sala de expoziţii îl ocupă monedele comemorative şi jubiliare, care sunt atracţia vizitatorilor băncii centrale. Acestea sunt confecţionate din metal preţios – aur sau argint – şi se emit într-un tiraj restrâns, fiind dedicate unor personalităţi, evenimente istorice, naturii, ştiinţei sau artelor.

„Atât portretul, cât şi incripţia verticală pot fi remarcate la palpare. Dacă privim bancnota sub echipamentul special cu raze ultraviolete, putem observa fluorescenţa în lumina UV, tot aici, ca element de siguranţă, putem observa fire bifluorescente, care sunt pe suprafaţa acestei bancnote. Avem o imprimare invizibilă pe care o puteţi observa pe partea neimprimată albă a bancnotei”, a spus CORNELIU CREŢU şef Direcţie Operaţiuni cu Numerar, BNM.

Republica Moldova nu dispune de o monetărie. De aceea, se recurge la serviciile monetăriilor din alte ţări pentru a asigura necesarul de monedă naţională.

Alături de promovarea politicii monetare, Banca Naţională are mai multe atribuţii importante în stat - are dreptul exclusiv de a emite moneda naţională – leul moldovenesc – şi asigură necesarul de monedă pentru economie.

De asemenea, păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului, stabileşte regimul cursului de schimb al monedei naţionale, licenţiază băncile şi are grijă ca acestea să activeze conform normelor stabilite pentru ca cetăţenii să poată beneficia de servicii bancare sigure.
Similare
RECOMANDĂRI