BNM recomandă băncilor să se abţină de la plata dividendelor
Vizualizari:

BNM recomandă băncilor să se abţină de la plata dividendelor

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei a aprobat unanim, în şedinţă extraordinară, o hotărâre prin care recomandă băncilor licenţiate să se abţină de la distribuirea dividendelor către acţionari şi alte forme de distribuire a capitalului, cel puţin până la 30 septembrie 2020. Decizia vine în contextul atenuării efectelor cauzate de pandemia COVID-19 pentru a menţine băncile suficient de bine capitalizate şi stabile.

În aceeaşi şedinţă, au fost aprobate măsuri de relaxare a cerinţelor amortizoarelor de capital. Astfel, BNM permite băncilor să utilizeze temporar (până la o dată ce va fi comunicată ulterior) amortizorul de conservare a capitalului constituit anterior.

Capitalul conservat poate fi utilizat pentru a absorbi eventualele înrăutăţiri a calităţii portofoliului de credit şi a sprijini finanţarea mediului de afaceri şi a populaţiei.

În acest context, băncile sunt încurajate să continue să promoveze politici adecvate privind recunoaşterea şi acoperirea expunerilor neperformante şi să efectueze o planificare solidă a capitalurilor şi a lichidităţilor, precum şi o gestiune robustă al riscurilor.

Aceste măsuri sunt în concordanţă cu bunele practici internaţionale şi sunt similare deciziilor promovate în ultima perioadă de majoritatea băncilor centrale din Uniunea Europeană şi din regiune.

Începând cu 17 martie curent, odată cu instituirea stării de urgenţă în ţară, Banca Naţională a adoptat un şir de măsuri menite să atenueze impactul situaţiei generate de epidemia de coronavirus asupra sectorului bancar, populaţiei şi mediului de afaceri.

Similare
RECOMANDĂRI