Cel mai bun Incubator de Afaceri în 2021 a fost desemnat cel din Ştefan Vodă
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Cel mai bun Incubator de Afaceri în 2021 a fost desemnat cel din Ştefan Vodă

Cel mai bun Incubator de Afaceri (IA) în 2021 a fost desemnat cel din raionul Ştefan Vodă. Instituţia a înregistrat cele mai mari performanţe în activitatea din acest an, iar rata de incubare a companiilor este de circa 100%.

Totalurile activităţii celor 11 incubatoare din R. Moldova au fost făcute în cadrul unei şedinţe, fiind puse în discuţie noi obiective şi planuri de viitor. La întrunire au participat reprezentanţii Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor mici şi Mijlocii (ODIMM), Reţelei Incubatoarelor din Moldova (RIAM) şi administratorii Incubatoarelor de Afaceri, relatează Moldpres.

Potrivit managerului Incubatorului din Ştefan Vodă, Adelina Barbăneagră,  în cadrul instituţiei îşi desfăşoară activitatea 25 de afaceri, dintre care 11 sunt start-up-uri. 14 întreprinderi sunt administrate de tineri, iar şapte de femei. În cadrul companiilor incubate în IA Ştefan Vodă au fost create 48 de locuri de muncă. Cifra de afaceri a celor 25 de companii incubate se cifrează la peste 19 milioane de lei.

Concursul „Incubatorul de Afaceri al anului” este la a VII-a ediţie, fiind iniţiat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova. Competiţia are drept scop promovarea reuşitelor şi bunelor practici înregistrate de Incubatoarele de Afaceri, stimularea activităţii acestora şi, nemijlocit, crearea de noi oportunităţi de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii în regiuni.

La ora actuală, în cele unsprezece Incubatoare de Afaceri, membre ale RIAM, îşi desfăşoară activitatea circa 263 de companii rezidente, dintre care 157 sunt start-up-uri, 143 sunt gestionate de tineri şi 122 de companii sunt administrate de femei. Per total, au fost create 830 locuri de muncă, dintre care 372 pentru femei şi 330 pentru tineri. Reţeaua Incubatoarelor de Afaceri din Moldova a fost creată în anul 2013 de către ODIMM cu suportul Uniunii Europene. Membrii RIAM sunt Incubatoarele de Afaceri: Ştefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca, Cimişlia, Cahul şi Călăraşi.

Similare
RECOMANDĂRI