Cele 101 antreprenoare, care au fost selectate în cadrul Programului Femei în Afaceri, au semnat astăzi contractele de finanţare
Sursa foto:mei.gov.md Vizualizari:

Cele 101 antreprenoare, care au fost selectate în cadrul Programului Femei în Afaceri, au semnat astăzi contractele de finanţare

Astăzi, cele 101 femei antreprenoare câştigătoare ale proiectelor investiţionale selectate în cadrul Programul Femei în Afaceri (PFA), gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), au semnat contractele.

„Este foarte important şi în continuare să oferim oportunităţi de promovarea şi impulsionare a creşterii numărului femeilor în afaceri. Susţin cu drag femeile care au deschis sau planifică să deschidă afaceri aici, acasă. Antreprenoriatul feminin rămâne a fi o prioritate a Guvernului Republicii Moldova. Orice afacere înseamnă mai multe locuri de muncă şi creştere economică”, a menţionat Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii, la evenimentul de semnare a contractelor de finanţare.
 
Proiectele acceptate spre finanţare vor beneficia de granturi în valoare de 14,2 milioane de lei. Astfel, acestea vor stimula investiţii de 23 de milioane de lei în economia naţională şi vor crea peste 380 locuri noi de muncă.
 
Aproximativ 63% dintre proiectele investiţionale sunt din industria prelucrătoare, 29% vor presta servicii în domeniul IT, contabilitate, asistenţă medicală, servicii educaţionale pentru copii, etc., iar 8% dintre antreprenoare planifică să investească în agricultură.
 
„Toate cele 101 proiecte acceptate spre finanţare sunt diferite, dar vin să contribuie la dezvoltarea societăţii în care trăim, iar acest lucru este extrem de necesar. Mă bucur că femeile aleg să dezvolte afaceri în domenii precum IT, producţie cinematografică, servicii veterinare, publicitate, contabilitate, asistenţă medicală şi multe alte domenii importante”, a spus Chiril Gaburici.
 
ODIMM a anunţat lansarea celui de-al treilea apel de proiecte în Cadrul Componentei II a Programului-pilot „Femei în afaceri”. La concurs pot aplica întreprinderile înregistrate de la 0 la 24 luni, gestionate de femei. Dosarele pentru Concursul de granturi pot fi depuse începând cu data de 20 decembrie până la 31 ianuarie, formularul de aplicare va fi disponibil pe www.odimm.md.
 
Până în prezent au fost desfăşurate 2 apeluri de proiecte în cadrul cărora au fost selectate pentru subvenţionare în total 201 proiecte investiţionale.
 
Similare
RECOMANDĂRI