Cine va da bani pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cine va da bani pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor cofinanţa lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi - Ungheni - Chişinău.

Beneficiar va fi compania Vestmoldtransgaz (cumpărată în 2018 de Eurotransgaz SRL, subsidiara Transgaz din România), dar BERD precizează într-un anunţ public, că împrumutul va fi acordat Republicii Moldova şi nu companiei, notează mold-street.com.

Altfel spus se revine parţial la formula veche de finanţare de până la anul 2018, când se preconiza că lucrările vor fi efectuate din creditele BERD şi BEI acordate Republicii Moldova. Motivele acestei schimbări nu sunt anunţate, dar la mijloc ar fi încetineala cu care se realizează proiectul şi nevoia de resurse financiare a companiei Vestmoldtransgaz.

Or, după ce la începutul anului 2018, Guvernul a vândut întreprinderea de stat Vestmoldtrangaz companiei Transgaz, autorităţile de la Chişinău şi Bucureşti au susţinut că lucrările vor fi gestionate şi finanţate de operatorul din România.

De asemenea, pe pagina web a Vestmoldtransgaz spre consultare publică, a fost plasată toată documentaţia privind traseul conductei, evaluările de mediu şi social, planurile de acţiuni şi remediere etc.

Din aceste documente se poate de constatat că BERD ar putea aloca o finanţare de circa 20 de milioane de euro, sau aproape 23% din costul lucrărilor, care sunt estimate la 90 milioane de euro.

Toate acestea vin după scurta vizită la Chişinău a Ministrului afacerilor externe a României, Ramona N. Mănescu, care a fost şi pe şantierul aferent construcţiei segmentului Ungheni-Chişinău al gazoductului Iaşi – Ungheni - Chişinău.

Ministrul a dat asigurări că în primăvara anului 2020, "acesta va fi operaţional sută la sută, urmând să asigure independenţa energetică a Republicii Moldova".

Conducta ar urma să aibă o lungime de circa 120 kilometri şi o capacitate planificată de 1,5 miliarde metri cubi de gaze, suficientă pentru a sigura necesarul Republicii Moldova, fără regiunea separatistă.

Autorităţile de la Chişinău şi Bucureşti au promis în repetate rânduri diferite termene de construcţie, dare în exploatare şi funcţionare a conductei, de la anul 2015 la anul 2022.

Proiectul îşi propune să consolideze securitatea energetică a Moldovei prin diversificarea surselor sale de alimentare cu gaz. Acesta va sprijini agenda de reformă în sectorul gazelor naturale prin liberalizarea şi consolidarea concurenţei în conformitate cu angajamentele Moldovei în UE şi Comunitatea Energetică Ca urmare, ar putea permite altor furnizori de gaz să intre pe piaţa din Republica Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI