Comerţ extern: Decalajul dintre aşteptările Guvernului privind exporturile şi rezultatele înregistrate este foarte mare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Comerţ extern: Decalajul dintre aşteptările Guvernului privind exporturile şi rezultatele înregistrate este foarte mare

Comerţul extern al Republicii Moldova în 2019 a înregistrat o creştere nesemnificativă, cu mult mai mică decât prognozele Guvernului stabilite în bugetul de stat pentru anul trecut.

În anul precedent Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 2,8 miliarde de dolari, cu 2,7% mai mult decât în 2018. Totuşi, Guvernul prognoza o creştere a exporturilor cu 13% în anul 2019, scrie radiochisinau.md.

Şi importurile practic au stagnat, statisticile oficiale indicând o majorare cu doar 1,4%, faţă de prognozele oficiale de 9,4 la sută.

Aproximativ 2/3 din exporturile Republicii Moldova au ajuns pe piaţa UE, iar 15% - CSI. România a fost principala destinaţie a mărfurilor moldoveneşti, urmată de Italia, Rusia şi Germania.


 
Similare
RECOMANDĂRI