Cooperarea între Republica Moldova şi Austria, discutată la Ministerul Finanţelor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cooperarea între Republica Moldova şi Austria, discutată la Ministerul Finanţelor

Viceprim-ministrul Serghei Puşcuţa a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Austria, Excelenţa Sa doamna Christine Freilinger. În cadrul întâlnirii au fost abordate un şir de subiecte precum situaţia financiară a Republicii Moldova, priorităţile Guvernului pe dimensiunea finanţe publice, precum şi alte oportunităţi de colaborare între state.

În debutul şedinţei, dl Serghei Puşcuţa a mulţumit Guvernului Austriei pentru susţinerea permanentă oferită Republicii Moldova în modernizarea economică şi dezvoltarea instituţiilor publice. Vicepremierul Puşcuţa a menţionat că în anul 2020 vor fi lansate multe proiecte investiţionale naţionale în domeniul infrastructurii rutiere, invitând companiile austriece din domeniul construcţiei să participe la realizarea lor. În context, dl Puşcuţa a menţionat că Guvernul Chicu este concentrat pe implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM – UE şi pune un accent deosebit pe reforma justiţiei.

La rândul său, Excelenţa Sa, dna Christine Freilinger, a confirmat intenţia Guvernului Austriei de a susţine procesul de modernizare a economiei naţionale a Republicii Moldova, precum şi dezvoltarea sectorului public. Excelenţa Sa a menţionat deschiderea Austriei de a împărtăşi cu Republica Moldova experienţa în domeniul achiziţiilor, pentru creşterea eficienţei procesului de achiziţii şi administrării resurselor publice.

Similare
RECOMANDĂRI