De la 1 ianuarie, cetăţenii pot depune plângeri şi denunţuri la Serviciul Fiscal de Stat, privind diverse infracţiuni
Serviciul Fiscal de Stat efectuează din, 01 ianuarie 2021, urmărirea penală şi activitatea specială de investigaţie pentru infracţiunile economice prevăzute la art.241–242, 244, 2441 , 250–253 şi 3351 din Codul penal.
Astfel, orice persoană fizică sau persoană juridică prin plângere, denunţ sau autodenunţ poate sesiza organul de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat despre infracţiuni.
Sesizarea trebuie să conţină numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă, semnătura petiţionarului. Sesizarea poate fi depusă prin următoarele modalităţi:
- prin poştă sau prin depunerea fizică la sediul Serviciului Fiscal de Stat: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, nr.9
- prin e-mail, la poşta electronică a SFS: [email protected], cu aplicarea semnăturii electronice sau mobile.
Menţionăm că, la data de 09 octombrie 2020, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicată Legea nr. 188 din 11 septembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, Parlamentul intervenind cu modificări şi completări la Codul de procedură penală, Codul fiscal, Legea privind activitatea specială de investigaţii, Legea privind statutul ofiţerului de urmărire penală şi Codul contravenţional.