Din 1 mai, întreprinderilor nu vor putea încasa în numerar sume mai mari de 100.000 lei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Din 1 mai, întreprinderilor nu vor putea încasa în numerar sume mai mari de 100.000 lei

Din 1 mai, întreprinderile nu vor avea dreptul să încaseze de la cetăţeni plăţi în numerar în sumă ce depăşeşte 100.000 de lei pentru fiecare tranzacţie pentru bunurile sau serviciile comercializate. Serviciul Fiscal de Stat a emis un comunicat de presă prin care avertizează despre intrarea în vigoare a noilor prevederi.

De asemenea, vor intra în vigoare modificări la art. 293 din Codul contravenţional, conform căruia pentru încasarea plăţilor în numerar de la cetăţeni în sumă ce depăşeşte 100.000 de lei per tranzacţie sau fracţionarea plăţilor cu scopul eludării limitei stabilite, se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice, scrie Bizlaw.

Tot din 1 mai, produsele alcoolice şi cele din tutun introduse pe teritoriul Republicii Moldova şi destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.

La fel, a fost abrogată scutirea de vărsarea la buget a sumei TVA pentru mărfurile produse şi serviciile prestate de către organizaţiile şi întreprinderile societăţilor nevăzătorilor, societăţilor surzilor şi societăţilor invalizilor. Astfel, pentru perioadele fiscale începând cu 1 mai 2021, întreprinderile vor declară TVA conform ordinii stabilite prin Ordinul SFS nr.1164/2012, fără indicarea în fereastra din colţul drept de sus al formularului Declaraţiei privind TVA a semnului "X".

Similare
RECOMANDĂRI