Economia ţării va creşte în anul 2018 cu 4 la sută
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Economia ţării va creşte în anul 2018 cu 4 la sută

Economia Republicii Moldova va creşte în anul 2018 cu 4 la sută faţă de avansul de 4,5 la sută înregistrat în anul precedent.

„Asistăm al treilea an consecutiv la o însănătoşire a economiei naţionale, după criza din 2015, dovadă fiind creşterea de 4,5 la sută în primul semestru şi 5,2 la sută în al doilea trimestru”, a declarat astăzi Alexandru Stratan, directorul Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) în cadrul prezentării buletinul analitic ”Tendinţe în economia Moldovei”.

Potrivit INCE, Produsul Intern Brut va atinge valoarea nominală de 190.5 miliarde de lei, faţă de 176.8 miliarde în anul 2017.

„Prognoza actualizată puţin diferă de previziunile de la început de an, când anticipam un avans al economiei de 3,8 la sută. În primul rând, este vorba de factorul sezonier, în a doua jumătate a anului ritmurile de creştere vor fi puţin mai joase decât în primele şase luni ale anului. Şi aceasta se explică prin faptul că în acest an am început recoltarea culturilor agricole mai devreme, astfel impactul agriculturii va fi mai puţin resimţit în a doua jumătate a anului. În al doilea rând, baza de comparaţie este foarte înaltă, în trimestrul trei şi patru al anului 2017 am avut o creştere economică de 5,3 şi 6,4 la sută respectiv. Anumite efecte asupra economicului va avea campania electorală”, a mai spus Stratan.

Autorii publicaţiei prognozează o majorare a exporturilor cu 23 la sută, a importurilor de bunuri cu 22,5 la sută, o creştere a producţiei industriale cu 5 la sută, iar a celei agricole cu 4 la sută. Agricultura este în creştere al treilea an consecutiv, tendinţă consemnată pentru prima oară în anii de independenţă.

Economiştii de la INCE se aşteaptă la o creştere a investiţiilor în active pe termen lung. Salariul va atinge nivelul de 6 445 lei şi va înregistra o majorare reală cu 9,2 la sută, iar rata şomajului fi de 3,8 la sută, prognozează experţii.

Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi Fondul Monetar Internaţional prognozează o creştere a economiei moldoveneşti în 2018 cu 3,8 la sută.

Similare
RECOMANDĂRI