Economist: Solicitarea transportatorilor de majorare a tarifelor este parţial justificată. Soluţii
Sursa foto:veaceslavionita.wordpress.com/ Vizualizari:

Economist: Solicitarea transportatorilor de majorare a tarifelor este parţial justificată. Soluţii

Cererea transportatorilor de a majora tarifele este parţial justificată, iar evitarea discuţiilor în acest sens de către autorităţi aprofundează problema şi mai mult. De această părere este economistul Veaceslav Ioniţă, care spune că tarifele în acest domeniu cresc mai mult din cauza unui sistem dezorganizat.

Ultima dată tariful a fost ajustat în 2014, când a fost ridicat până la 0,48 lei/km.
 
În opinia economistului, această problemă are trei cauze:
 
1. Creşterea costurilor – salariul mediu pe economie a crescut în ultimii ani, însă tariful pentru călătorii nu. Astfel, şoferii sunt nevoiţi să lucreze supra normă, ceea ce scade securitatea în trafic.
 
2. Piaţa fărâmiţată - În prezent pe piaţă activează 498 de companii, care deservesc peste 7 mii de rute, dintre care 4 mii de rute raionale şi peste 3 mii de rute internaţionale. Transportul public este dominat de autobuze de capacitate mică de până la 20 pasageri, care constituie 2/3 din totalul parcului de autobuse. Această fărâmiţare excesivă a transportului interurban provoacă cel puţin două efecte negative: costuri de operare ridicare şi securitate scăzută (este foarte greu să verifici unităţile de transport şi şoferul înainte de a merge pe rută.
 
3. Uzura morală şi fizică a transportului public de pasageri - Costurile ridicate de funcţionare, care nu sunt acoperite prin tarife obligă operatorii să recurgă la economii riscante în organizarea transportului de pasageri. Cea mai mare economie se face pe investiţii capitale. Operatorii nu-şi pot permite luxul de a renova parcul de autobuse. Drept consecinţă în prezent pe drumurile ţării circulă 11,5 mii autobuse cu o vărsă de peste 26 de ani.
 
Cea mai simplă soluţie este majorarea bruscă a tarifelor, spune Veaceslav Ioniţă, dar această soluţie nu este şi cea mai bună.
 
Pentru o bună a organizare, economistul propune trei soluţii:   
 
Soluţia imediată: Anularea restricţiilor de vârstă la importul de autobuse
 
Limita de vârstă la importul de autobuze este una absurdă cu efecte perverse. Datorită acestei restricţii, transportatorii suportă costuri enorme la renovarea parcului, care se reflectă în tarife, iar cel mai grav această limitare a dus la ceea că în Republica Moldova în loc de autobuse pe rute circulă sicrie pe roţi.
 
Securitatea la trafic se asigură prin alte instrumente, iar limita de vârstă la import nu are nimic cu securitatea transportului de pasageri. Această normă excesivă şi iraţională, provoacă majorarea nejustificată a tarifelor.  Guvernul în regim de urgenţă trebui să elimine această restricţie la import. Acest lucru ar întineri cu zece ani vârsta parcului de autobuze.
 
Soluţia pe termen mediu: Depolitizarea reglementării preţurilor la transportul public
 
Tarifele la transport trebuie scoase de sub influenta politicului. Ele trebuie să fie reglementate de o autoritate independentă. Pentru a nu crea alte structuri, este necesar ca Reglementatorilor existenţi să le fie delegată această funcţie aşa cum s-a procedat şi în cazul altor servicii publice.
 
Însă pentru a evita creşterea bruscă a tarifelor este necesar ca reglementatorii să aibă o perioadă de 5-7 ani de ajustare a tarifelor în paralel cu soluţionarea problemelor din domeniu, care şi provoacă creşteri nejustificate de tarife.
Soluţia pe termen lung: Regândirea reţelei de transport interurban
 
Sute de companii, mii de rute, autobuse de capacitate mică, lipsă de cooperare între operatori, cresc nejustificat cu cel puţin 20-30% costurile de transport ale pasagerilor. Republica Moldova are nevoie urgent de o revizuire a întregului sistem de transport interurban de pasageri cu optimizarea rutelor, crearea interconexiunilor, care să aibă drept scop final reducerea costurilor de operare a rutelor.
 
Totodată trebuie întreprinse măsuri de creştere a securităţii la trafic, prin crearea unui sistem eficient şi funcţional de verificare zilnică a autobuselor şi şoferilor înainte de plecarea pe rută.
 
Concluzie:
 
În prezent avem un sistem public de transport ineficient, cu costuri sporite, uzat fizic şi moral, cu risc sporit pentru pasageri şi preţuri fixate politic.
 
Majorarea oarbă a tarifelor, doar pune pe umerii consumatorilor achitarea unor costuri suplimentare determinate nu atât de raţionamentul economic, cât de ineficienţa sistemului existent. Deci tarifele trebuie ajustate treptat, în paralel cu reformarea şi optimizarea sistemului de transport public de pasageri.
 
 
Similare
RECOMANDĂRI