Expert. Accelerarea consumului scoate din blocaj sistemul bancar, la polul opus se află comerţul şi industria alimentară
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Expert. Accelerarea consumului scoate din blocaj sistemul bancar, la polul opus se află comerţul şi industria alimentară

Volumul creditelor acordate de sistemul bancar economiei naţionale după o scădere continuu timp de doi ani şi jumătate a înregistrat o creştere de 792 milioane de lei în Tr. II faţă de Tr. I. În timp ce 10 ramuri ale economiei au înregistrat o creştere a portofoliului de credite cu 1,33 miliarde de lei, alte 5 ramuri au înregistrat scădere cu 540 milioane de lei, scrie pe blogul său economnistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.

De fapt, populaţia este motorul e creşterii împrumuturilor din sistemul bancar. Consumul şi ipoteca au contribuit cu 53% în totalul de majorării portofoliului de credite. La polul opus se află comerţul şi industria alimentară, care continuă să-şi diminueze volumul împrumuturilor contractate deja al cincilea an consecutiv, iar în ultimul trimestru portofoliul respectivelor ramuri s-a redus cu 452 milioane de lei sau 84% din totalul portofoliului negativ.

Trebuie să remarcăm faptul că volumul total de credite chiar dacă în Tr. II a anului 2018 a înregistrat o creştere, el rămâne a fi cu 14,1 miliarde lei mai mic faţă de volumul record din 2014 Tr. III.

În această perioadă, absolut, toate ramurile economiei naţionale au înregistrat o reducere a portofoliului împrumuturilor, care au însumat 16,9 miliarde lei.

Cea ce a menţinut sistemul bancar pe linie de plutire au fost creditele contractate de persoanele fizice pentru consum şi imobil, care în această perioadă au crescut cu 2,6 miliarde lei.

Dacă analizăm evoluţia creditări economiei naţionale putem trage câteva concluzii:

Cel mai mult s-a redus creditarea comerţului, însă în opinia noastră această reducere mai degrabă este o reacţie a industriei comerţului la criza economică. Comercianţii au acţionat întocmai cum este scris în manualele de management: şi-au redus dependenţa de creditele bancare prin: creditarea de la furnizori, optimizarea stocurilor şi convingerea populaţiei să se crediteze în locul lor.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la companiile de construcţii. Ele şi-au redus portofoliul de credite cu 912 milioane de lei, în schimb populaţia şi-a majorat volumul împrumuturilor pentru imobile cu 861 milioane lei.

Putem spune că băncile preferă să crediteze mai degrabă populaţia decât agenţii economici. Aceasta se explică prin faptul că cetăţenii comparativ cu firmele sunt buni de plată. Creditele neperformante la cetăţeni sunt de doar 3-3,5% comparativ cu media pe sistemul bancar de 15-16% sau chiar pe anumite ramuri de 30-40%.

Indicatorul care trebuie să atragă cel mai mult atenţia este creditele contractate de persoanele fizice pentru iniţierea şi dezvoltare unei afaceri mici. Aceste credite sau redus mai mult de 2 ori de la 1,7 miliarde lei la 860 milioane lei. Dacă ne uităm atent la comportamentul populaţiei atunci observăm o înclinaţie alarmantă spre consum. În 2014 3 din 10 lei împrumutaţi de populaţie erau pentru investiţii în afacere, iar în prezent doar 1 din 10 lei este direcţionat în afaceri.

În concluzie putem afirma că economia î-şi revine lent prin accelerarea consumului populaţiei.

Similare
RECOMANDĂRI