Expert: În Republica Moldova ia amploare piaţa gri de comercializare a produselor petroliere
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Expert: În Republica Moldova ia amploare piaţa gri de comercializare a produselor petroliere

În Republica Moldova ia amploare piaţa gri de comercializare a produselor petroliere, în mod special a motorinei. Companiile petroliere vând în prezent aproape jumătate din motorină, circa 46%, diverselor companii producătoare sub formă angro, pentru consum propriu, doar că cea mai mare parte a aceste cantităţi de motorină nu este utilizată pentru consum propriu, dar este vândută ilegal de către companii, care nu au nici licenţă, nici autorizaţie, nici un fel de act, care le-ar permite activitatea de vânzare a produselor petroliere.

Despre aceasta comunică expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniţă.

Potrivit expertului, în prezent, toată Moldova, ca acum 30 ani, este împânzită cu rezervoare de plastic cu contor, de unde ilegal se vinde aproape jumătate din motorina importată. În timp ce staţiilor PECO, statul a impus un şir întreg de restricţii şi taxe, „vânzătorii ambulanţi” de motorină, ilegal fără nici un fel de act permisiv şi fără a plăti nici un fel de taxe, comercializează aproape jumătate din motorina importată. „În aceste scheme de comercializare gri sau ilegală a produselor petroliere, foarte activ participă şi o parte din companiile petroliere, datorită lipsei oricărui control din partea autorităţilor competente ale statului”, susţine Veaceslav Ioniţă.

Economistul mai afirmă că volumul total al pieţei gri şi ilegale de vânzare a produselor petroliere, depăşeşte 5 miliarde de lei anual. Din 2015 şi până în prezent, prin aceste scheme gri a fost vândută doar motorină de peste 20 miliarde lei. Ratările bugetului public naţional de la această activitate ilegală de comercializare a produselor petroliere, fără nici un fel de acte permisive, se ridică la 200 de milioane de lei anual. Doar la motorină, din 2015 şi până în 2020, ratările bugetului public sunt de circa 800 milioane lei.

Veaceslav Ioniţă mai precizează că această vânzare în gri sau ilegală a produselor petroliere, majorează costurile operaţionale ale companiilor, care activează legal, cea ce duce la creşterea cheltuielilor operaţionale, pentru un litru de produse petroliere cu 0,4-0,5 lei. Altfel spus, compărătorii de bună credinţă achită 50 bani/litru suplimentar pentru produsele petroliere, doar datorită existenţei pieţei ilegale de comercializare a produselor petroliere.

„Evident apare o întrebare firească: care este sensul tuturor reglementărilor, restricţiilor, cerinţelor ecologice, taxelor speciale pentru PECO, dacă jumătate din piaţă se află în zona gri, înafara oricăror reglementară ale autorităţilor publice”, se întreabă expertul.

Analistul economic este de părere că lichidarea comerţului ilegal cu produse petroliere ar permite creşterea încasărilor bugetare cu până la 200 de milioane de lei anual şi reducerea preţului la produsele petrolier cu până la 50 bani/litru. „Aceasta este una din multele măsuri de urgenţă pe care le propun autorităţilor, pentru a face ordine pe piaţa produselor petroliere, pentru crearea un cadru legal şi concurenţial adecvat cea ce ar permite în final formarea unor preţuri corecte pentru toţi consumatorii”, a conchis expertul IDIS „Viitorul”.

Similare
RECOMANDĂRI