Expert: Preţurile în Republica Moldova cresc ca urmare a consumului neacoperit cu producere
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Expert: Preţurile în Republica Moldova cresc ca urmare a consumului neacoperit cu producere

Acum ceva vreme, inflaţia în Republica Moldova era mai sus de 10% anual. Or, obiectivul BNM a fost să reducă inflaţia la o cifră, după care să o aducă la parametrii de 5%. Mai mulţi ani consecutiv acest obiectiv a fost atină, însă am avut criza din anul 2014, deprecierea din anii următori a monedei naţionale care a dus la creşterea preţurilor. Anul trecut inflaţia a fost de doar 2,2%. Anul acest asistăm la o accelerare a preţurilor, iar acest lucru va continua. În cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă a spus că intervenţia abuzivă a politicului în economie, deprecierea monedei naţionale şi monopolurile din piaţă duc la scumpiri.

Impactul scumpirilor asupra cetăţenilor este puternic în condiţiile în care mai mult de jumătate din venituri sunt direcţionate spre produsele alimentare. BNS creează un coş mediu de consum în baza căruia stabileşte creşterea preţurilor, însă populaţia săracă are alt coş de consum faţă de cei cu venituri ridicate. La fel putem spune şi pe categorii de cetăţeni: pensionari versus tineri. De exemplu, în luna august comparativ cu perioada similară de anul trecut  creşterea preţurilor a fost de 5,5% însă senzaţia scumpirilor a produselor a fost mult mai mare. Dacă luăm creşterea preţurilor per general creşterea a fost de 5,5%. Însă, dacă ne axăm strict pe produsele alimentare avem o creştere de peste  8%. Produsele alimentare se scumpesc an de an şi acest lucru are un impact direct asupra celor mai sărace pături ale populaţiei, spune expertul.

”Senzaţia mai mare de scumpire a produselor alimentare este că în structura coşului de consum predomină produsele alimentare. În ultimii cinci ani preţurile au crescut cu 39%, iar produsele alimentare cu 50%. Pentru comparaţie, pensia s-a majorat tot cu 50%. Altfel spus majorarea pensiei comparativ cu inflaţia în valoare reală nu a crescut deloc. Această creştere a preţurilor la produsele alimentare a însemnat de fapt însărăcirea populaţiei. Cel mai clar s-a văzut în 2016 şi 2017 când preţurile au crescut mai rapid faţă de salarii şi pensii”, a precizat Ioniţă. 

Accelerarea majorii preţurilor şi actualul sistem de indexare a pensiilor sunt incompatibile. De exemplu în 2019 indexarea va fi de puţin peste 5%, iar scumpirea produselor alimentare va fi de 8%. Altfel spus, pensionarii îşi vor permite să procure mai puţine produse faţă de anul trecut.

Potrivit lui Ioniţă, preţurile în Republica Moldova cresc ca urmare a consumului neacoperit cu producere. Într-un an şi jumătate de când a început ascensiunea împrumuturilor contractate de persoanele fizice, banii au fost direcţionaţi în consum. S-a mai întâmplat un lucru, Guvernul a redus povara fiscală pentru angajaţi, aparent e bine, dar într-o economie bolnavă cum este cea a Republicii Moldova lucrul acesta are efect neplăcut. Drept rezultat cetăţenii au primit suplimentar 2 miliarde de lei. Astfel, avem 4-5 miliarde de lei credite consum la care se mai adaugă 2 miliarde de pe urma majorării veniturilor care la fel au fost băgaţi în consum. În cazul în care cei 2 miliarde de lei erau colectaţi sub formă de impozite Guvernul trebuia să repare drumuri, şcoli, dar aşa s-a dezis de investiţiile capitale. Într-o economie sănătoasă majorarea consumului generează creştere economică. Or, în economia Republicii Moldova efectul a fost invers, creşterea consumului a dus la majorarea importurilor. În ultimul an acestea a avut o creştere de 450 de milioane USD, iar exporturile au fost pe zero. Altfel spus, consumul fără producţie a dus la majorarea cererii de valută, care a trebuit să fie luată din rezervele BNM. În plus, a fost depreciată moneda naţională, care contribuit cu jumătate valoarea majorării preţurilor. 

Încă un element care a dus la creşterea preţurilor este intervenţia abuzivă a politicului în viaţa economică. Economia Republicii Moldova este slabă şi monopolizată. De exemplu gazul, lumina, apa le procurăm în baza preţurilor reglementate. Dacă ar exista o economie funcţională nişte agenţii independente atunci poate preţurile s-ar forma în funcţie de realitatea economică. Avem însă o intervenţie abuzivă a politicului şi în ajun de alegeri preţurile nu sunt majorate chiar dacă este necesar. În prezent, asistăm la parada creşterii preţurilor şi acest lucru s-a început cu scumpirea energiei electrice după care vor urma şi celelalte utilităţi. Dar asta este pe de o parte. Pe de alta avem monopolurile o parte sunt declarate, dar avem multe nedeclarate. Pentru nimeni nu este un secret că pe foarte multe pieţe avem unul sau doi jucători ca urmare a pieţei slabe a Republicii Moldova. Monopoliştii sunt constrânşi de guvern în ajun de alegeri să nu majoreze preţurile, în schimb au frâu liber după alegeri şi majorează, deseori peste limita necesară.

În concluzie, economistul a spus că consumul, care este factor de creştere economică în alte ţări în Moldova, este o durere de cap, deoarece provoacă creşterea importurilor, deprecierea valutei naţionale, creşterea preţurilor şi însărăcirea populaţiei.

Emisiunea este realizată de IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.
Similare
RECOMANDĂRI