FMI a încheiat vizita în Republica Moldova 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

FMI a încheiat vizita în Republica Moldova 

Executarea bugetului pentru 2018, planurile legate de bugetul pentru 2019 şi implementarea reformelor în sectorul financiar – sunt subiecte discutate de către experţii Fondului Monetar Internaţional, care s-au aflat într-o vizită la Chişinău, în perioada 13-20 septembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţei permanente a FMI în Republica Moldova, în cadrul vizitei s-a discutat şi pachetul legislativ ce prevede un şir de iniţiative fiscale, amnistia de capital şi amnistia fiscală, aprobate recent. De asemenea, a fost abordată necesitatea unor măsuri pentru consolidarea guvernanţei, îmbunătăţirea disciplinei fiscale, asigurarea în continuare a stabilităţii finanţelor publice şi reducerea caracterului regresiv al sistemului fiscal.

„Am convenit cu autorităţile să menţinem un dialog activ în perioada ce urmează, în contextul implementării Programului susţinut de FMI prin mecanismele de finanţare ECF (Mecanismul extins de creditare) şi EFF (Mecanismul de finanţare extinsă)”, se spune în comunicat.

Opiniile exprimate în comunicat sunt opiniile experţilor FMI şi nu reflectă în mod neapărat punctul de vedere al Consiliului de Directori Executivi FMI. Rezultatele acestei vizite nu vor fi discutate la şedinţa Consiliului de Directori Executivi.



 
Similare
RECOMANDĂRI