Guvernul a aprobat! Statul va cumpăra cele 64% din acţiunile Moldindconbank
Sursa foto:zdg.md Vizualizari:

Guvernul a aprobat! Statul va cumpăra cele 64% din acţiunile Moldindconbank

Membrii Guvernului au aprobat astăzi în cadrul şedinţei Executivului proiectul care prevede ca statul să cumpere acţiunile B.C. ”Moldindconbank” S.A., iar apoi să le vândă, asta după ce săptămâna trecută s-a anunţat că există un potenţial investitor european la Moldindconbank - „DOVERIE UNITED-HOLDING AD”, o companie înfiinţată în Bulgaria în anul 1996, ca un fond de privatizare.

Potrivit proiectului, cele peste 3,1 milioane de acţiuni vor fi cumpărate de către Agenţia Proprietăţii Publice cu circa 760 de milioane de lei. Banii vor fi alocaţi de Ministerul finanţelor. Acest preţ corespunde cu preţul de expunere al acestor acţiuni la ultima licitaţie pe piaţa reglementată (în perioada 3 – 18 ianuarie 2019).

Conform procedurii, după ce APP cumpără acţiunile, acestea vor fi vândute ulterior pe piaţa reglementată a Bursei de Valori, prin intermediul licitaţiei cu strigare în pachet unic.

De altfel, cu investitorul din Bulgaria, „DOVERIE UNITED-HOLDING AD”, va fi semnat un Antecontract, care prevede anumite drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi, însă, în cadrul licitaţiei, va fi pus în condiţii egale cu orice alt participant, potenţial achizitor, la licitaţie.

TVR MOLDOVA aminteşte că  la 22 ianuarie 2019, Comitetul executiv al BNM a decis să acorde permisiunea prealabilă pentru achiziţionarea de către investitorul european „DOVERIE UNITED-HOLDING AD” a acţiunilor în mărime de 63,89 la sută ale BC „Moldindconbank” S.A.

De altfel, capitalul social al Moldindconbank reprezintă 496.779.400 MDL, format din 4.967.794 acţiuni cu valoarea nominală de 100 MDL fiecare.

Amintim că în anul 2016, Banca Naţională a Moldovei a constatat nerespectarea din partea unor acţionari ai băncii B.C. ”Moldindconbank” S.A. a cadrului legal aferent activităţii bancare. Astfel, prin Hotărârea Comitetului Executiv al BNM, a fost constatată acţiunea concertată în raport cu banca a unui grup de acţionari, care au achiziţionat o cotă substanţială în capitalul social al băncii fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naţionale a Moldovei.

În corespundere legea în vigoare, acţionarii respectivi au fost obligaţi să înstrăineze acţiunile aferente cotei substanţiale achiziţionate în capitalul social al B.C. ”Moldindconbank” S.A. într-un termen de 3 luni, fapt care nu a fost realizat de către aceştia.

Eşecul acţionarilor concertaţi de a înstrăina acţiunile în termenul stabilit de 3 luni a condiţionat anularea (de mai multe ori) acţiunilor deţinute de vechii acţionari, emiterea unor noi acţiuni şi expunerea acestora pentru vânzare pe piaţa reglementată.

De menţionat că B.C. ”Moldindconbank” S.A. este o bancă sistemică, fiind a doua cea mai mare bancă pe piaţa locală, cu o pondere de aproximativ 23.2% din depozitele persoanelor fizice din sectorul bancar şi cu un număr de circa 604 mii de deponenţi persoane fizice. Totodată, B.C. ”Moldindconbank” S.A. este poziţionată drept lider al sectorului bancar după numărul de carduri aflate în circulate pe piaţa locală (locul 1), cu o cotă de 37.8%.

De asemenea, B.C. ”Moldindconbank” S.A. exercită o influenţă mare asupra economiei naţionale la capitolul finanţarea majorităţii sectoarelor economice, dar şi prin rolul său semnificativ (locul 2) în ce priveşte volumul plăţilor ordinare şi trezoreriale.
Similare
RECOMANDĂRI