Importatorii de mărfuri second hand solicită să fie anulată restricţia de a aduce în ţară încălţăminte folosită
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Importatorii de mărfuri second hand solicită să fie anulată restricţia de a aduce în ţară încălţăminte folosită

Importatorii de mărfuri second hand solicită scoaterea restricţiilor la introducerea în ţară a încălţămintei folosite. Oamenii de afaceri spun că interdicţiile au fost impuse nejustificat şi au favorizat pe parcursul anilor concurenţa neloială, iar consumatorul a fost privat de o diversitate a calităţii la aceste tipuri de produse la preţuri accesibile.

Subiectul a fost discutat în cadrul platformei Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM la solicitarea Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi a consilierului Prim-ministrului pe probleme economice.

Businessul din domeniu mai spune că statul a introdus câţiva ani în urmă restricţiile şi din perspectiva pericolului pe care ar putea să-l prezinte încălţămintea second hand pentru sănătatea publică. Prezent la şedinţă reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a menţionat că instituţia pe care o reprezintă, susţine eliminarea restricţiilor la importul încălţămintei second hand. Acestea ca şi hainele folosite sunt supuse dezinfectării până a fi introduse în ţară.

Potrivit importatorilor astăzi, deşi sunt interzise importul şi comercializarea încălţămintei second hand, aceasta se vinde liber în pieţele din ţară. Oamenii de afaceri spun că prin impunerea interdicţiilor, creşte contrabanda cu aceste produse iar statul are doar de pierdut.

Potrivit oamenilor de afaceri, în Moldova doar în 2016 au intrat peste 200 de TIRuri cu haine second hand. Calculele estimative arată că, dacă ar fi exclusă interdicţia, în ţară ar intra cca 100 de TIRuri cu încălţăminte folosită. Vămuirea unui singur camion cu această marfă, care e cu o treime mai scumpă de cât hainele de mâna a doua, ar aduce bugetul statului între 400 şi 450 de mii de lei. Reieşind din aceste cifre, spun reprezentanţii comunităţii de afaceri, statul ratează anual cel puţin 45-50 de milioane de lei, bani care alimentează economia tenebră.

Importatorii solicită autorităţilor statului să scoată interdicţiile cu privire la importul încălţămintei second hand în Moldova prin efectuarea modificărilor necesare la HG nr. 427 din 07.06.2001.

Prezenţi la dezbateri reprezentanţii Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Serviciului Fiscal, Serviciul Vamal, Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Social şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au avut posibilitatea să acorde antreprenorilor toate întrebările de precizare pe marginea subiectului.

Subiectul urmează să mai fie supus dezbaterilor publice, după care va fi elaborată o poziţie consolidată pe marginea subiectului. Secretariatul Consiliului Economic spune că va monitoriza evoluţia subiectului, va organiza discuţii suplimentare în parteneriat cu instituţiile de resort.

Similare
RECOMANDĂRI