Impozitarea HoReCa cu 6% din 1 octombrie. Propunerea unui deputat
Sursa foto:radiochisinau.md Vizualizari:

Impozitarea HoReCa cu 6% din 1 octombrie. Propunerea unui deputat

Începând cu data de 1 octombrie, TVA-ul aplicat sectorului HoReCa în perioada stării de urgenţă ar putea fi de şase la sută. O propunere legislativă care grăbeşte intrarea în vigoare a normelor aprobate anterior a fost înregistrată, recent, în Parlament.

În luna aprilie, Parlamentul a decis că pe perioada stării de urgenţă şi/sau pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică agenţii economici care practică activitate în sectorul HoReCa să fie impozitaţi cu TVA în mărime de 6%. Mai exact, prevederile se referă la TVA pentru produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoţite de serviciile conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei. De asemenea, norma este valabilă pentru serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Republicii Moldova, notează bislaw.md

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 21 mai. Totuşi, normele legale în vigoare stabilesc că modificările la politica fiscală pot să fie aplicate nu mai devreme de şase luni din data publicării. Prin urmare, TVA de 6% urmează să fie aplicat pentru HoReCa din data de 21 noiembrie, dacă în ţară va fi stare de urgenţă sau stare de urgenţă în sănătate publică.

În context, autorul noii iniţiative legislative consideră că nu este rezonabil de aşteptat data de 21 noiembrie şi propune ca normele de impozitare să intre în vigoare din data de 1 octombrie.

Dacă iniţiativa legislativă va fi aprobată, noile măsuri vor cauza diminuarea veniturilor bugetare. În schimb, autorul proiectului sune că noile reguli vor genera economii ale agenţilor economici din sectorul HoReCa, care vor putea fi îndreptate la achitarea salariilor şi onorarea altor plăţi.

Similare
RECOMANDĂRI