În luna iulie, rata anuală a inflaţiei a fost mai mică decât în iunie
Vizualizari:

În luna iulie, rata anuală a inflaţiei a fost mai mică decât în iunie

În luna iulie 2018, rata anuală a inflaţiei a constituit 3,0%, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin faţă de luna precedentă. Inflaţia se află pentru a treia lună, conform prognozei publicate anterior, sub limita inferioară a intervalului de variaţie de ±1,5 puncte procentuale de la ţinta de 5,0%.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale, citat de IPN, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei, de 2,2 puncte procentuale, au înregistrat preţurile la produsele alimentare. Inflaţia de bază şi preţurile la combustibili au avut un impact de 1,1 şi, respectiv, 0,7 puncte procentuale. Preţurile reglementate au generat o contribuţie negativă de -1,0 puncte procentuale.

Rata lunară a inflaţiei de bază în luna iulie a înregistrat o creştere de 0,2%. Cele mai semnificative majorări de preţuri s-au referit la componentele „cultură şi odihnă”, ca urmare a majorării cu 14,6% a preţurilor la „turismul peste hotarele ţării” şi la „ţigări” cu 3,2%.Totodată, preţurile la „autoturisme şi remorci” s-au diminuat cu 1,3%, în condiţiile aprecierii monedei naţionale faţă de moneda unică europeană şi dolarul SUA.

Micşorarea preţurilor la produsele alimentare faţă de luna iunie cu 1,9% a fost determinată în special de scăderea preţurilor la legume proaspete (-14,2%), la cartofi (-13,0) şi la fructe proaspete (-6,9%). Concomitent, au crescut preţurile la ouă (1,8%) şi la peşte şi conserve din peşte (0,8%). Cu excluderea factorului sezonier, preţurile la produsele alimentare au sporit cu 0,8% faţă de nivelul lunii precedente.

În luna iulie, preţurile la combustibili s-au diminuat cu 0,3% faţă de nivelul lunii precedente. Dinamica acestora a fost cauzată de diminuările de preţuri la benzină şi motorină conform tendinţei preţurilor la petrol pe piaţa internaţională. Preţurile la gazul din butelii au crescut cu 0,2%, iar la cărbune de pământ s-a micşorat cu 0,2%. Preţurile la lemnele pentru foc şi combustibil lichid au rămas la nivelul lunii precedente.

În luna de referinţă, preţurile la serviciile şi produsele reglementate au scăzut cu 2,0% faţă de nivelul lunii precedente. Dinamica respectivă a fost determinată de reducerea tarifului la energia electrică cu 9,9%. Totodată, în direcţia diminuării ratei lunare a preţurilor reglementate a influenţat şi scăderea preţurilor la medicamente (-0,4%) şi transportul aerian (-1,7%).

Ritmul anual al creşterii preţurilor la produsele şi serviciile reglementate a constituit -4,4%, fiind cu 1,9 puncte procentuale inferior faţă de nivelul lunii precedente şi cu 11,8 puncte procentuale inferior celui din luna iulie 2017.

Similare
RECOMANDĂRI