Ministerul Finanţelor intenţionează să lanseze obligaţiuni de stat pe 7 ani
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ministerul Finanţelor intenţionează să lanseze obligaţiuni de stat pe 7 ani

Dezvoltarea pieţei interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanţelor, prevăzut anual în Programul de management al datoriei de stat pe termen mediu. Iar una din acţiunile Ministerului Finanţelor, pe termen mediu, în scopul realizării acestui obiectiv este extinderea maturităţii portofoliului de valori mobiliare de stat emise pe piaţa internă. 

Astfel, prima licitaţie de obligaţiuni de stat pe 7 ani este planificată pentru data de 21 aprilie curent. Elementele emisiunii obligaţiunilor de stat respective, precum: volumul indicativ al emisiunii, rata anuală a dobânzii, termenele de achitare a dobânzii (cupoanelor), data scadenţei etc. vor fi plasate, cu 5 zile până la data desfăşurării licitaţiei, pe pagina web a Ministerului Finanţelor, compartimentul Comunicate oficiale de plasare a VMS

Emisiunea obligaţiunilor de stat pe 7 ani va reprezenta un pas major spre completarea curbei randamentelor, alături de obligaţiunile de stat pe termen de 2, 3 şi 5 ani emise în prezent de către Ministerul Finanţelor. La fel, acestea vor constitui un punct de referinţă pentru stabilirea preţului la instrumentele pe termen lung (împrumuturi, obligaţiuni municipale etc.) şi pentru dezvoltarea altora noi. De asemenea, va contribui la dezvoltarea pieţei asigurărilor de viaţă şi va permite băncilor autohtone să accepte depozite pe termene mai lungi. 

Amintim că, persoanele fizice şi persoanele juridice, rezidente sau nerezidente, pot să participe la licitaţiile de plasare a valorilor mobiliare de stat numai prin intermediul băncilor-dealeri primari

Similare
RECOMANDĂRI