Ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu şeful adjunct al Serviciului economic pentru Republica Moldova, Ucraina şi Belarus
Sursa foto:mei.gov.md Vizualizari:

Ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu şeful adjunct al Serviciului economic pentru Republica Moldova, Ucraina şi Belarus

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere cu reprezentantul Ambasadei Republicii Franceze în Ucraina, Florent Dauba, Şeful adjunct al Serviciului economic pentru Republica Moldova, Ucraina şi Belarus.

În cadrul întâlnirii au fost identificate câteva mecanisme de atragere a investiţiilor franceze în domeniul energetic, infrastructură, transport, economie şi tehnologii informaţionale.

„Pe parcursul anului 2018 am reuşit să simplificăm procesul de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, mai exact s-au eliminat peste 60% din actele permisive, numărul lor a scăzut de la 416 la 151, de asemenea a fost redus numărul instituţiilor cu funcţii de control de la aproape 70 la 13. Toate aceste acţiuni le-am realizat pentru a ajuta şi susţine businessul de acasă, dar şi pentru a atrage noi investitori în Republica Moldova”, a punctat ministrul Chiril Gaburici.

La rândul său, Florent Dauba s-a arătat interesat de condiţiile şi oportunităţile oferite de Zonele Economice Libere, Parkul IT şi Parcurile Industriale pentru companiile străine pentru dezvoltarea şi lansarea unei afaceri în Republica Moldova.

În Republica Moldova activează 242 întreprinderi cu capital francez, investiţiile în capitalul social însumând 151,898 mil. lei. După numărul întreprinderilor cu capital francez în Republica Moldova, Franţa se situează pe locul 10 printre principalii investitori, iar după valoarea capitalului investit aceasta se clasează pe locul 16, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii.
Similare
RECOMANDĂRI