Ministrul Economiei: Există suspiciuni că la Aeroport nu s-a investit nimic, modernizările s-au făcut pe banii noştri
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ministrul Economiei: Există suspiciuni că la Aeroport nu s-a investit nimic, modernizările s-au făcut pe banii noştri

Ministrul Economiei şi Infrastructurii,Vadim Brânzan a declarat că există suspiciuni că la Aeroportul Internaţional Chişinău nu s-au făcut investiţii, iar în contractul de concesiune au fost incluse clauze care nu puteau fi atinse.

Declaraţii în acest sens au fost făzute în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Pentru a afla cum s-a făcut concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, dar şi cum s-au privatizat alte întreprinderi de stat avem nevoie de un audit profund. Nu doar de auditul tranzacţiei dar şi de auditul contractului. Există suspiciuni că nu s-a investit nimic. De exemplu acolo s-ar fi introdus o clauză care investitorul va aduce suma maximă de bani pentru Aeroport doar atunci când traficul maxim va ajunge la peste 9-10 milioane de pasageri pe an, ceea ce este o aberaţie. Noi anual avem 1,5-2 milioane de pasageri anual. De aici reiese că tot ceea ce s-a investit până acum cu noua pistă de decolare, aer condiţionat şi câteva cafenele s-a făcut pe banii noştri pe cei 9 euro taxa de aeroport pe care o plătim la fiecare călătorie”, a spus Vadim Brânzan.


Parlamentul a decis la 18 iunie, constituirea Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare şi desfăşurare a privatizărilor proprietăţii publice începând cu anul 2013. Comisia urmează să investigheze inclusiv concesionarea pentru o perioadă de 49 de ani a Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi privatizarea companiei Air Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI