Mold-street: Criza peştelui contaminat cu paraziţi nu a fost soluţionată
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mold-street: Criza peştelui contaminat cu paraziţi nu a fost soluţionată

Scandalul importului şi plasării pe piaţă a câteva sute de tone de peşte contaminat cu paraziţi continuă, iar efectul acestuia ar putea fi creşterea preţurilor în condiţiile în care depozitele sunt pline cu peşte.

De vină ar fi faptul că Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a încetat să mai elibereze certificate veterinare pentru comercializarea peştelui din categoria „econom”, notează mold-street.com.

Măsuri pentru a proteja consumatorii de peşte infestat

Aceasta chiar dacă importatorii deţin certificate veterniare emise în state europene, de unde s-a efectuat importul, documente pe care specialiştii ANSA nu le iau în considerare.

În consecinţă în reţelele de magazine s-ar putea atesta un deficit de peşte, în special hering, macrou, capelin, merlan etc, costul căruia este de până la 50 lei pentru un kilogram, scrie logos.press.md.

Subiectul a fost discutat de către administraţia ANSA cu reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Subiecţilor Comerţului Interior “ProBiz”.

Directorul General Adjunct al Agenţiei, Ela Malai a confirmat poziţia ANSA, de a întreprinde toate măsurile legale pentru a proteja consumatorii locali de produsele neconforme, în special, de peşte infestat.

În acest sens, ANSA susţine că se conduce de prevederile Legii cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor, Hotărârii Guvernului privind Regulile specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală, dar şi actele normative emise de Uniunea Europeană, "care prevăd că întreaga responsabilitate pentru calitatea produsului comercializat revine agentului economic, care a furnizat produsul în reţeaua de comerţ".

În cadrul întrunirii, experţii Agenţiei au formulat cu titlu de recomandare companiilor, propunerea de a negocia o cu partenerii externi introducerea în contractele de colaborare a unei clauze, prin care s-ar specifica responsabilitatea exportatorilor pentru livrarea produsului neconform şi însoţirea loturilor importate cu certificate care ar conţine rezultatele expertizei de laborator, efectuate în ţara exportatoare de peşte sau produse din peşte.

Peşte importat cu încălcări

Aminitim că 11 importatori de peşte cu conexiuni în zone offshore, inclusiv unul dintre cei mai mari, sunt bănuiţi că nu ar fi respectat condiţiile de import şi plasare pe piaţă a mărfii, ceea ce a dus la neconformităţi periculoase pentru sănătatea consumatorilor, potrivit ANSA.

Marfa a fost introdusă în ţară în vara şi toamna acestui an, prin punctele de trecere Criva, Otaci şi Tudora. Peştele provenea din Franţa, Insulele Faroe, Lituania, Marea Britanie, Norvegia şi Spania.

Menţionăm că, la şedinţa guvernului din 10 octombrie, premierul Maia Sandu declara că, de la 20 august până pe 4 octombrie, în Republica Moldova au fost importate 73 de loturi de peşte congelat, care conţinea paraziţi.

Potrivit premierului, produsele ar fi putut ajunge în pieţe, şcoli, grădiniţe, spitale, penitenciare şi localuri de alimentaţie publică.

Ulterior, directorul general adjunct al ANSA, Ela Malai, a anunţat că directorul laboratorului Centrului Republican de Diagnostică Veterinară a fost demis.

Similare
RECOMANDĂRI